x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul aprobă planuri pentru 3.400 de case noi în Cisiordania

Israelul aprobă planuri pentru 3.400 de case noi în Cisiordania

de Redacția Jurnalul    |    07 Mar 2024   •   09:45
Israelul aprobă planuri pentru 3.400 de case noi în Cisiordania
Sursa foto: Hepta

Guvernul israelian a avansat planuri pentru aproximativ 3.400 de case noi în așezările din Cisiordania. Autoritatea Palestiniană a condamnat proiectele. Și numeroase alte țări se împotrivesc planurilor israeliene.

Aproximativ 70% dintre case vor fi construite în Maale Adumim, la est de Ierusalim, restul în apropierea Kedar și Efrat, la sud de Betleem, au anunțat israelienii, potrivit BBC.

Un membru al Guvernului a spus că demersul este un răspuns la atacul palestinian de lângă Maale Adumim din urmă cu două săptămâni.

Autoritatea Palestiniană a condamnat planurile, care se pare că sunt primele aprobate din iunie. Terenurile din zona vizată de israelieni fac parte din viitorul stat palestinian, susține Autoritatea Palestiniană

Israelul a construit aproximativ 160 de așezări care adăpostesc aproximativ 700.000 de evrei de când a ocupat Cisiordania și Ierusalimul de Est în războiul din 1967.

Marea majoritate a comunității internaționale consideră așezările ilegale conform dreptului internațional. Israelul contestă acest lucru.

Proiectele vor avea un impact negativ asupra negocierilor de pace în Gaza și a soluției cu două state la conflictul israeliano-palestinian.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Israel cisiordania