Comentariile acestuia, făcute într-un discurs televizat, sunt primele pe care le face de după atacurile masive cu rachete, pe mai multe fronturi, asupra Israelului, sâmbătă în zori, notează AP.
El a ordonat chemarea rezerviștilor și a promis că Hamas va "plăti un preț pe care nu l-a cunoscut până acum".
"Suntem în război", a declarat Netanyahu.
De asemenea, premierul a ordonat armatei să elibereze orașele în care sunt infiltrați militanții Hamas care au rămas blocați în schimburi de focuri cu soldații israelieni.
Armata israeliană a declarat stare de război în urma atacurilor de sâmbătă asupra Israelului din Fâşia Gaza. Anterior, armata israeliană anunţa că un "număr nedeterminat de terorişti" s-a infiltrat pe teritoriul israelian dinspre Fâşia Gaza. Armata a cerut localnicilor să rămână în locuinţe.