x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul este în doliu, după tragedia de la procesiunea ultraortodocşilor pe Muntele Meron

Israelul este în doliu, după tragedia de la procesiunea ultraortodocşilor pe Muntele Meron

02 Mai 2021   •   15:30
Israelul este în doliu, după tragedia de la procesiunea ultraortodocşilor pe Muntele Meron

Israel a declarat doliu național duminică. Drapelurile au fost coborâte în bernă, în memoria celor 45 de oameni care şi-au pierdut viaţa în tragedia de vineri.

10 copii şi adolescenţi au fost printre victimele tragediei din Israel.

O şedinţă specială a Parlamentului are loc pentru a comemora victimele. Incidentul este calificat drept cel mai grav dezastru civil din istoria ţării.

Zeci de mii de ultraortodocşi participau în noaptea de joi spre vineri la un pelerinaj, pe Muntele Meron, când s-a produs o busculadă. A fost cel mai mare eveniment public din Israel de la începutul pandemiei de COVID-19.

×