x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul plănuieşte contruirea unui cartier care va izola zona arabă a Ierusalimului de restul Cisiordaniei

Israelul plănuieşte contruirea unui cartier care va izola zona arabă a Ierusalimului de restul Cisiordaniei

de Marina Constantinoiu    |    17 Oct 2011   •   10:58
Israelul plănuieşte contruirea unui cartier care va izola zona arabă a Ierusalimului de restul Cisiordaniei

Israelul intentioneaza sa construiasca o mare colonie evreiasca in localitatea Givat Hamatos de la sud de Ierusalim, cele 2.600 de locuinte prevazute in acest proiect fiind o bariera virtuala care va separa zona araba din Ierusalimul de Est de restul Cisiordaniei, relateaza The Guardian.

Organizatia israeliana Pacea Acum a denuntat acest proiect, dar si Natiunile Unite, Uniunea Europeana si Marea Britanie si-au exprimat ingrijorarea si au condamnat decizia, apreciind-o drept "provocatoare', intr-un moment in care marile puteri incearca sa readuca la viata negocierile dintre Israel si palestinieni.

Conducerea palestiniana, care afirma ca nu pot avea loc negocieri de pace atat timp cat constructia de colonii evreiesti continua in teritoriile palestiniene ocupate, a afirmat, la randul sau, ca acest nou plan nu face nimic altceva decat sa demonstreze ca "Israelul vrea sa distruga procesul de pace'.

Planurile au fost supuse aprobarii ministrului de Interne Eli Yishai, care este membru al partidului de dreapta, religios, Shass. Cel mai probabil proiectul va fi sustinut de catre premierul Benjamin Netanyahu, care este intr-o permanenta competitie cu Shas pentru a obtine sustinerea evreilor colonisti si a voturilor israelienilor de dreapta. Israelul isi sustine dreptul de a construi oriunde doreste in zona care este definita drept Ierusalim.

×