x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Isterie la Paris: Gripa porcină ameninţă milioane de francezi

Isterie la Paris: Gripa porcină ameninţă milioane de francezi

25 Iul 2009   •   00:00
Isterie la Paris: Gripa porcină ameninţă milioane de francezi
Sursa foto: OLIVIER LABAN-MATTEI/POOL

Premierul francez Francois Fillon afirmă că prevede o puternică răspândire a gripei porcine în luna septembrie. Filon spune că există riscul ca inclusiv producţia economică să fie efectată din această cauză, relatează AP.



Urmărind ceea ce se întâmplă în ţări vecine precum Marea Britanie, Franţa va înregistra "milioane de oameni afectaţi de acestă gripă" după perioada vacanţei de vară, a afirmat primul-ministru francez.  În Franţa au fost înregistrate 483 de cazuri de îmbolnăvire cu virusul gripal A (H1N1), autorităţile de sănătate anunţând că circa 2,5 milioane de francezi se îmbolnăvesc în medie de gripă de sezon în fiecare an.

Există riscul ca gripa porcină să afecteze în viitor scăderea economică în contextul celei mai puternice recesiuni pe care o înregistrează Franţa de decenii, a spus Fillon în cadrul unei întâlniri cu experţii din sănătate care a avut loc vineri în apropiere de Paris. Franţa are pregătite măşti şi tratamente cu Tamiflu şi a comandat 94 de milioane de doze de vaccin antigripal care sunt aşteptate a fi primite între octombrie şi decembrie.

×
Subiecte în articol: externe