x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia a modificat alerta cu privire la brânza din România

Italia a modificat alerta cu privire la brânza din România

23 Mar 2016   •   15:20
Italia a modificat alerta cu privire la brânza din România

Autorităţile italiene au corectat marţi, 22 martie, notificare transmisă în data de 16 martie în Sistemul de alertă rapidă pentru alimente şi furaje (RASFF) cu privire la contaminarea cu Escherichia coli (E-coli) a brânzei din România.

Conform corecturii, numele produsului vizat este "brânză fermentată" şi nu "brânză de oaie" cum s-a anunţat iniţial.

"La cererea punctului de contact românesc, numele produsului este specificat ca fiind brânză fermentată", se precizează în informaţiile publicate pe portalul RASFF.

Premierul Dacian Cioloş a declarat luni că alerta emisă la nivel european cu privire la produsele româneşti din lapte de oaie a fost greşită şi a cerut clarificări în acest sens. "A fost o alertă greşit dată de autorităţile italiene, care odată că au vorbit de laptele de oaie, şi nu de laptele de vacă, şi mai mult, înţeleg (...) - şi domnul ministru (al agriculturii, Achim Irimescu - n.red) poate să confirme, pentru că pe dânsul l-am rugat să clarifice situaţia şi cu Comisia Europeană - că, în sistemul acesta de alertă, autorităţile statelor membre introduc elementele de alertă. Ele doar sunt centralizate de Comisie şi apoi sunt trimise către toate statele membre din piaţa comună. Înţeleg că alerta a vizat exact produsele de la Brădet, şi nu altele. Comunicarea care a venit de la Comisie a fost prea generală şi am cerut clarificarea lucrurilor. Din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare. Alerta a vizat greşit iniţial produsele din lapte de oaie şi înţeleg că a fost corectată apoi cu lapte de vacă, şi nu la nivel naţional, pentru toate produsele româneşti, ci pentru produsele care într-adevăr au fost identificate", a spus Cioloş, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia. AGERPRES

×
Subiecte în articol: telemea de oaie