x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia:Bursa locurilor de muncă pentru români

Italia:Bursa locurilor de muncă pentru români

21 Iun 2008   •   00:00

Sîmbătă s-a deschis la Torino a treia bursă a locurilor de muncă pentru românii din străinătate

Sîmbătă s-a deschis la Torino a treia bursă a locurilor de muncă pentru românii din străinătate, eveniment organizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, cu sprijinul Consulatului General de la Torino. Potrivit MMFES, programul campaniei de informare cuprinde prezentări susţinute de experţi ai autorităţilor din administraţia publică centrală din România şi distribuirea de materiale informative, pliante, ghiduri, broşuri, CD-uri, despre coordonarea sistemelor de securitate socială în Uniunea Europeană, incluzînd pensii, prestaţii medicale, prestaţii de şomaj, prestaţii familiale, drepturile şi obligaţiile lucrătorilor români din Italia, riscurile muncii fără forme legale, iniţierea de afaceri în România şi oportunităţile de finanţare. Românii din Italia pot afla din această campanie şi informaţii despre programele de finanţare europene disponibile în România.

 

×
Subiecte în articol: diaspora