Consiliul local al comunei italiene Coccaglio (nordul regiunii Lombardia), dominat de reprezentanţi ai formaţiunii xenofobe Liga Nordului, a decis expulzarea, până la Crăciun, a tuturor imigranţilor aflaţi în ilegalitate, operaţiunea fiind numită "Crăciunul alb", informează La Repubblica.
Decizia lansării unei astfel de operaţiuni antiimigraţie a fost luată de primarul şi Consiliul local din Coccaglio, mai precis de trei reprezentanţi ai Ligii Nordului şi trei membri ai Poporului Libertăţii, formaţiunea condusă de premierul italian Silvio Berlusconi. "Pentru mine, Crăciunul nu este sărbătoarea ospitalităţii, ci cea a tradiţiei creştine, a identităţii noastre", explică iniţiatorul operaţiunii, Claudio Abiendi (Liga Nordului).
Astfel, autorităţile îşi propun ca, până la 25 decembrie, poliţia să meargă din casă în casă pentru a identifica aproximativ 400 de imigranţi care ar fi în situaţie ilegală. Localitatea Coccaglio, situată în apropiere de Brescia, are o populaţie de 7.000 de locuitori, inclusiv 1.500 de imigranţi. "Cei care au permis de rezidenţă trebuie să facă dovada prelungirii acestuia. Dacă nu pot demonstra prelungirea permiselor, vor fi evacuaţi", avertizează primarul Franco Claretti.
Citește pe Antena3.ro