x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieră în Japonia: Autoritățile au aprobat primul medicament pentru avort

Premieră în Japonia: Autoritățile au aprobat primul medicament pentru avort

de Redacția Jurnalul    |    24 Apr 2023   •   23:30
Premieră în Japonia: Autoritățile au aprobat primul medicament pentru avort
Sursa foto: Hepta

Un grup de experți din cadrul Ministerului japonez al Sănătății a aprobat prima pilulă de avort din Japonia. Aprobarea apare la zeci de ani după ce alte țări au luat decizii asemănătoare, potrivit CNN.

Comisia ministerului a acordat licență pentru MeFeego Pack, o pastilă fabricată de compania farmaceutică britanică Linepharma, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Ministerul s-a consultat și cu populația înainte de a lua decizia.

Medicamentul este format din două tipuri de pilule și poate fi utilizat în termen de nouă săptămâni de sarcină, a anunțat postul public de televiziune japonez NHK. În cadrul unui test clinic efectuat în Japonia, 93% dintre participante au avut un avort complet în decurs de 24 de ore.

Până în prezent, în Japonia a fost posibil doar avortul chirurgical. În conformitate cu legile din Japonia, femeile au dreptul să facă avort doar în urma unui viol sau dacă sarcina „poate afecta în mod semnificativ sănătatea fizică a persoanei".

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: japonia avort pilula