
Oficialul american a făcut referire la anularea alegerilor din România, criticând atât lipsa de apărare în fața influenței Moscovei, cât și justificarea deciziei de anulare. „Dacă democrația voastră poate fi distrusă de câteva sute de mii de dolari investiți în reclame online de o țară străină, atunci oricum nu era suficient de puternică”, a declarat Vance, potrivit The Guardian.
„Ameninţarea de care mă tem cel mai mult pentru Europa nu este Rusia, nu este China, nu este niciun alt actor extern. Ceea ce mă tem este că ameninţarea vine din interior: regresul Europei de la unele dintre cele mai fundamentale valori ale sale, valori împărtăşite cu SUA", a spus J.D. Vance încă de la începutul discursului său.
În discursul său, vicepreședintele SUA a menționat și declarațiile fostului comisar european Thierry Breton, interpretate tendențios și de Elon Musk, privind posibilitatea anulării alegerilor din Germania în cazul unor nereguli.
"Să ne păstrăm sângele rece şi să impunem aplicarea legilor noastre atunci când acestea riscă să fie eludate (...) Am făcut-o în România şi va trebui evident să o facem şi în Germania dacă este necesar", a spus fostul comisar european în acel interviu.
Vance a catalogat astfel de afirmații drept „șocante” și a subliniat că „democrația se bazează pe principiul sfânt că vocea poporului contează”.
„Am fost uimit când un fost membru al Comisiei Europene a spus că i-a plăcut faptul că guvernul României a anulat alegerile. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci probabil că se va întâmpla şi în Germania, este ceva şocant pentru urechea americană. Când vedem instanţele europene anulând alegeri şi oficiali spunând că le vor anula pe altele, trebuie să ne întrebăm dacă trăim în standardele noastre înalte ale democraţiei. De fapt, trebuie să facem mai mult decât să vorbim despre valori democratice, trebuie să trăim respectându-le", a indicat vicepreşedintele SUA.
Tensiunile dintre Washington și Berlin s-au amplificat după ce cancelarul german Olaf Scholz a refuzat un „dictat de pace” impus de SUA în privința Ucrainei, ceea ce a dus la anularea unei întâlniri oficiale dintre el și Vance, potrivit Agerpres.
Vicepreşedintele american le-a cerut liderilor europeni în acelaşi interviu să accepte ascensiunea partidelor antisistem, să ia măsuri dure împotriva migraţiei ilegale şi să îmbrăţişeze valorile conservatoare tradiţionale.

Declarațiile oficialului american vin și în contextul alegerilor din Germania, unde partidul lui Scholz nu se află în poziție favorabilă, iar Elon Musk și-a exprimat public sprijinul pentru partidul de extremă dreapta, AfD.