x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jens Stoltenberg: De 500 de zile, Moscova a adus moarte şi distrugeri în inima Europei

Jens Stoltenberg: De 500 de zile, Moscova a adus moarte şi distrugeri în inima Europei

de Redacția Jurnalul    |    08 Iul 2023   •   08:20
Jens Stoltenberg: De 500 de zile, Moscova a adus moarte şi distrugeri în inima Europei

Liderii statelor din cadrul NATO vor intensifica susţinerea pentru Administraţia de la Kiev şi vor reafirma, cu ocazia summitului din Lituania, că Ucraina va putea deveni la un moment dat membră a NATO, afirmă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

"Şefii de stat şi de guvern se vor reuni la Vilnius, săptămâna viitoare, într-un moment critic pentru securitatea transatlantică. Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei continuă. De 500 de zile, Moscova a adus moarte şi distrugeri în inima Europei, încercând să distrugă Ucraina şi să divizeze NATO. Summitul nostru va transmite un mesaj clar: Alianţa Nord-Atlantică este unită, iar agresiunea Rusiei nu va da rezultate", afirmă Jens Stoltenberg, conform unui comunicat postat pe site-ul NATO şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

"La acest summit, vom face Ucraina mai puternică şi vom stabili o viziune pentru viitorul său. Mă aştept ca liderii statelor aliate să aprobe un pachet care să conţină trei elemente, să aducă Ucraina mai aproape de NATO. În primul rând, vom conveni asupra unui program multianual de asistenţă, pentru a asigura interoperabilitate deplină între forţele militare ucrainene şi NATO. În al doilea rând, vom intensifica relaţiile politice, prin constituirea unui Consiliu NATO-Ucraina. În al treilea rând, mă aştept ca liderii aliaţi să reafirme că Ucraina va deveni membră NATO şi să ajungă la o poziţie unitară pentru a aduce Ucraina mai aproape de acest obiectiv", a precizat Jens Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a amintit că statele membre au asumat deja angajamente de 500 de milioane de euro pentru "necesităţi esenţiale", carburanţi, medicamente, echipamente pentru deminare şi poduri mobile. "Vom ajuta Ucraina să îşi construiască sectorul securităţii şi apărării, inclusiv cu spitale militare. Vom ajuta Ucraina să facă tranziţia de la echipamente din era sovietică la echipamente şi standarde NATO. Preşedintele (Volodimir) Zelenski ni se va alătura la şedinţa inaugurală a noului Consiliu NATO-Ucraina. Va fi o platformă pentru consultări şi criză şi decizii", a subliniat Stoltenberg.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: jens stoltenberg nato ucraina