x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jens Stoltenberg: NATO se așteaptă ca Suedia și Finlanda să adere „rapid" la alianță

Jens Stoltenberg: NATO se așteaptă ca Suedia și Finlanda să adere „rapid" la alianță

29 Iun 2022   •   10:40
Jens Stoltenberg: NATO se așteaptă ca Suedia și Finlanda să adere „rapid" la alianță

NATO se așteaptă ca Suedia și Finlanda să adere „rapid" la alianță, a declarat secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, potrivit Sky News.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că se așteaptă la o ratificare rapidă a aderării Suediei și Finlandei la alianța militară, după ce Turcia și-a retras obiecțiile.

„Vom lua o decizie la summit pentru a invita Suedia și Finlanda să devină membre, este o decizie rapidă fără precedent", a declarat Stoltenberg.

Ambele țări și-au depus cererea de aderare la NATO la jumătatea lunii mai.

„După invitație, avem nevoie de un proces de ratificare în 30 de parlamente. Acest lucru durează întotdeauna ceva timp, dar mă aștept, de asemenea, ca și acest lucru să se desfășoare destul de repede, deoarece aliații sunt pregătiți să încerce să facă acest proces de ratificare să se desfășoare cât mai repede posibil", a adăugat Jens Stoltenberg.

Turcia s-a opus în special candidaturii Suediei, motivând că această țară susține Partidul Muncitorilor din Kurdistan, un grup desemnat organizație teroristă de către turci.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Jens Stoltenberg