x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jirinovski îi sfătuieşte pe deputaţii ruşi să se abţină de la alcool, tutun şi relaţii sexuale

Jirinovski îi sfătuieşte pe deputaţii ruşi să se abţină de la alcool, tutun şi relaţii sexuale

26 Iun 2015   •   14:15
Jirinovski îi sfătuieşte pe deputaţii ruşi să se abţină de la alcool, tutun şi relaţii sexuale

Liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR, naţionalist), Vladimir Jirinovski, i-a sfătuit pe deputaţii ruşi ca în perioada concediului să se abţină de la alcool, tutun şi relaţii sexuale, recomandându-le să aibă un mod de viaţă sănătos.

'Niciun fel de alcool, de tutun şi abstinenţă de la relaţii sexuale, toate acestea uzează organismul', a afirmat Jirinovski, cunoscut pentru declaraţiile sale, care de multe ori sar din tiparele obişnuite.

Liderul liberal-democraţilor ruşi le-a recomandat totodată parlamentarilor să mănânce fructe şi legume şi să se abţină de la consumul de carne. 'Şi pentru că este vară, niciun fel de carne, ci fructe şi legume, care sunt bune pentru digestie şi fac bine organismului', a afirmat Jirinovski, citat de gazeta.ru.

Vladimir Jirinovski le-a mai recomandat colegilor săi parlamentari să-şi petreacă vacanţa în Rusia, susţinând că în alte zone oamenii mor din cauza schimbărilor bruşte de temperatură. În context, el a precizat că va merge în Crimeea, peninsulă în sudul Ucrainei anexată la Rusia în martie 2014.

×
Subiecte în articol: Vladimir Jirinovski fara sex