x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden ar putea efectua un turneu în Europa în următoarele săptămâni

Joe Biden ar putea efectua un turneu în Europa în următoarele săptămâni

14 Mar 2022   •   19:36
Joe Biden ar putea efectua un turneu în Europa în următoarele săptămâni
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, ar putea efectua un turneu în Europa în următoarele săptămâni, în contextul conflictului militar din Ucraina, afirmă luni oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington, sub protecţia anonimatului.

Potrivit oficialilor citaţi, Preşedinţia SUA a iniţiat discuţii preliminare pentru pregătirea eventualului turneu al preşedintelui Joseph Biden.

Turneul ar include participarea la reuniuni la Bruxelles cu liderii statelor NATO şi Uniunii Europene, precum şi o vizită în Polonia, informează CBS News.

Turneul va avea loc în contextul vizitelor efectuate recent în Europa de vicepreşedintele Kamala Harris şi de secretarul de Stat Antony Blinken. Kamala Harris a vizitat săptămâna trecută Polonia şi România.

Joseph Biden menţine activ contactele cu liderii ţărilor europene din cadrul NATO, dar şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: joseph biden