Secretarul de stat american John Kerry a făcut apel duminică la regimul şi opoziţia din Siria să continue negocierile de pace de la Geneva în pofida unui atac comis de Statul Islamic (SI) în care au fost ucise peste 60 de persoane în apropierea sanctuarului şiit Sayeda Zeinab din sudul capitalei Damasc, relatează Reuters şi AFP.
Kerry a afirmat că acest conflict ar putea cu uşurinţă 'acapara' Orientul Mijlociu dacă nu se va ajunge la un acord negociat. El a cerut de asemenea măsuri imediate pentru creşterea ajutorului umanitar pentru cei 13,5 milioane de sirieni, dintre care 6 milioane de copii.
'În cele din urmă nu există o soluţie militară la acest conflict', a afirmat John Kerry într-un mesaj televizat, cerând totodată regimului preşedintelui Bashar al-Assad să permită livrarea ajutoarelor umanitare în oraşele asediate precum Madaya, unde locuitorii suferă de foame.
Declaraţia lui Kerry a avut loc după ce un membru important al delegaţiei opoziţiei siriene prezentă la Geneva a ameninţat să se retragă din negocieri dacă forţele preşedintelui Bashar al-Assad şi aliaţii săi vor continua să-şi intensifice bombardamentele în zonele controlate de rebeli şi să împiedice livrarea de ajutor umanitar.
Pe de altă parte, şefa diplomaţiei siriene Federica Mogherini a afirmat duminică la Bruxelles că atacul comis de SI în apropierea unui sanctuar şiit din Damasc a avut drept scop să perturbe negocierile de pace siriene de la Geneva.
'Atacul din apropierea sanctuarului Sayeda Zeinab a avut în mod clar drept scop să perturbe încercările de a începe un proces politic', a afirmat Federica Mogherini, care a calificat drept încurajator faptul că membrii opoziţiei şi ai guvernului din Siria sunt prezenţi la Geneva pentru negocieri.
Sursa: Agerpres