x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Johnson se pregăteşte de moţiune de cenzură, pe fondul erodării susţinerii în propriul partid

Johnson se pregăteşte de moţiune de cenzură, pe fondul erodării susţinerii în propriul partid

06 Iun 2022   •   10:00
Johnson se pregăteşte de moţiune de cenzură, pe fondul erodării susţinerii în propriul partid

Premierul Boris Johnson a început să se pregătească pentru eforturile de respingere a moţiunii de cenzură, care probabil va fi depusă peste câteva zile, afirmă surse guvernamentale de la Londra, citate de cotidianul The Guardian.

Guvernul Boris Johnson, criticat vehement din cauza organizării de petreceri în birouri guvernamentale în pandemie, a început să admită că se va confrunta cu o moţiune de cenzură. "Votul de încredere s-ar putea să aibă loc, dar premierul va reuşi să se menţină în funcţie", a afirmat duminică seară Paul Scully, secretar de stat pentru Mediul de Afaceri. "Orice s-ar întâmpla, va trebui să revenim la guvernare, să abordăm problemele cu care se confruntă oamenii zilnic", a subliniat Paul Scully.

"Boris Johnson va supravieţui moţiunii de cenzură, dar, în mod clar, poziţia sa va fi slăbită", a apreciat un alt politician conservator.

Conform unor surse parlamentare, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boris Johnson ar putea fi dezbătută şi votată peste câteva zile.

Moţiunea de cenzură va fi iniţiată dacă în Comitetul 1992 din cadrul Partidului Conservator vor fi primite cel puţin 54 de solicitări în acest sens. Până acum, 18 deputaţi conservatori au anunţat public că au depus cereri de iniţiere a moţiunii de cenzură, dar, potrivit unor surse din Partidul Conservator, numărul parlamentarilor care vor demiterea premierului Boris Johnson este de 70.

Angela Rayner, vicepreşedinte al Partidului Laburist (opoziţie), l-a criticat dur pe premierul conservator Boris Johnson, cerând crearea unei Comisii parlamentare pentru etică şi integritate, în contextul scandalului privind petrecerile organizate în pandemie în birouri guvernamentale. "Boris Johnson s-a dovedit nepotrivit pentru a menţine standardele ridicate în viaţa publică şi coboară nivelul în fiecare zi în care se agaţă de funcţie, încercând să aranjeze regulile în contextul în care se confruntă cu o investigaţie privind inducerea în eroare în mod deliberat a Parlamentului", a declarat Angela Rayner.

Premierul Boris Johnson are "probleme reale" şi riscă să fie vizat foarte curând de o moţiune de cenzură, a afirmat recent William Hague, fost lider al Partidului Conservator, pe fondul criticilor referitoare la petrecerile organizate în birouri guvernamentale prin încălcarea regulilor antiepidemice.

Premierul Boris Johnson, liderul Partidului Conservator, a anunţat că îşi asumă responsabilitatea şi regretă foarte mult încălcările regulilor la petrecerile organizate în birouri guvernamentale, insistând însă că trebuie depăşit acest scandal.

Un raport oficial elaborat de Susan Gray, secretar adjunct al Biroului Cabinetului britanic, a stabilit că Guvernul Boris Johnson "a eşuat în mod grav" în respectarea normelor antiepidemice. "Oricare au fost intenţiile, ceea ce s-a întâmplat la aceste evenimente şi modul în care s-au desfăşurat nu au fost în concordanţă cu reglementările anti-COVID din acea perioadă. Permiterea presiunilor asupra unor oficiali şi consilieri, unele atitudini au fost incompatibile cu reglementările", arată raportul prezentat de Susan Gray.

Premierul Boris Johnson a fost amendat recent de Poliţia londoneză în cadrul investigaţiilor privind petreceri organizate în sedii guvernamentale în timpul pandemiei, iar opoziţia laburistă îi cere demisia. Boris Johnson a negat iniţial că ar fi fost încălcate regulile antiepidemice, iar ulterior a argumentat că nu şi-a dat seama că s-a întâmplat acest lucru. Oficialii de la Downing Street au negat că Boris Johnson ar fi indus în eroare Parlamentul în mod intenţionat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Boris Johnson