x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kremlin: Nimeni nu-şi face iluzii privind o alianţă antiteroristă cu Statele Unite

Kremlin: Nimeni nu-şi face iluzii privind o alianţă antiteroristă cu Statele Unite

26 Mar 2016   •   17:30
Kremlin: Nimeni nu-şi face iluzii privind o alianţă antiteroristă cu Statele Unite
Sursa foto: Foto: kremlin.ru

Nimeni nu-si face iluzii că se poate realiza o alianţă antiteroristă cu Statele Unite şi cele occidentale, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, pentru agenţia RIA Novosti, preluată de Reuters. Declaraţia lui Dmitri Peskov a venit ca un comentariu privind rezultatele vizitei pe care a făcut-o la Moscova secretarul american de stat John Kerry. Pe lângă discuţiile cu omologul său rus Sergei Lavrov, Kerry a avut o întrevedere de patru ore cu preşedintele Vladimir Putin. Joi, la încheierea vizitei, oficialul american a declarat că Statele Unite şi Rusia au căzut de acord să accelereze procesul de găsire a unei soluţii politice în Siria.

Sursa: news.ro

×