Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Putin i-a oferit lui Carlson chiar și un dosar, ce conținea, potrivit spuselor președintelui, copii ale unor documente istorice care îi validează punctele de vedere și anume că ucrainenii și rușii au fost întotdeauna un singur popor, iar suveranitatea Ucrainei este doar o reminiscență nelegitimă din epoca sovietică.
Cunoscut drept „jurnalistul dictatorilor”, conservatorul american s-a declarat „șocat” de faptul că a primit această „lecție de istorie”. Pentru cei familiarizați cu regimul lui Putin, direcția spre care liderul de la Moscova a dirijat interviul nu a fost însă deloc una surprinzătoare: în Rusia, istoria este de mult timp un instrument de propagandă, folosit pentru a promova obiectivele politice ale Kremlinului, iar în ultimii doi ani această îndoctrinare a atins cote fără precedent.
Într-un efort susținut de a aduna cât mai mulți susținători în jurul viziunii lor asupra lumii, autoritățile ruse au încercat să amplifice victoriile din trecut ale țării, trecând cu vederea capitolele sordide ale istoriei sale.
Regimul Putin a rescris manualele școlare, a finanțat expoziții istorice de amploare și a suprimat - uneori cu duritate - vocile care i-au contrazis povestea.
De asemenea, oficialii ruși au luat foc în mod regulat, criticând cu vehemență atât Ucraina, cât și alte țări europene care au demolat monumentele sovietice, privite în general ca o moștenire nedorită a opresiunii din trecut. Pentru acest „afront”, Moscova a pus pe o listă neagră zeci de oficiali europeni.
„În mâinile autorităților, istoria a devenit un ciocan sau chiar un topor!”, remarca recent Oleg Orlov, cofondator al „Memorial”, cel mai vechi și mai cunoscut grup de apărare a drepturilor omului din Rusia.
Citește pe Antena3.ro
Operațiunea de glorificare
Încă din primii ani ai guvernării sale de un sfert de secol, Putin a susținut în mod repetat că studierea istoriei lor ar trebui să-i facă pe ruși mândri. Chiar și figurile controversate, cum ar fi dictatorul sovietic Iosif Stalin, au contribuit la măreția Rusiei, mai spune Putin. De altfel, presa rusă a numărat peste 100 de monumente dedicate lui Stalin în Rusia, dintre care majoritatea au fost instalate în timpul conducerii actualului președinte.
Tot Putin a declarat că ar trebui să existe o singură „narațiune fundamentală a statului”, în locul unor manuale diferite, care se contrazic între ele. El a cerut un manual de istorie „universal”, care să transmită această narațiune. Această idee, puternic contestată de istorici, nu a avut însă prea multă influență pentru o vreme, mai exact până în momentul când Rusia a invadat Ucraina.
Anul trecut, administrația centrală a lansat o serie de patru noi manuale „universale” de istorie pentru elevii din clasele a X-a și a XI-a. Unul dintre acestea conținea un capitol despre „operațiunea militară specială” a Moscovei în Ucraina, învinovățea Occidentul pentru Războiul Rece și descria prăbușirea Uniunii Sovietice ca fiind „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.
Unii istorici au luat apariția acestor manuale în derâdere, calificând-o drept o propagandă flagrantă. „Uniunea Sovietică, și mai târziu Rusia, este descrisă în manual ca fiind întotdeauna o fortăreață asediată, care trăiește în mod constant înconjurată de dușmani. Aceste cercuri ostile încearcă să slăbească Rusia în toate modurile imaginabile și să pună mâna pe resursele sale”, afirma, recent, istoricul rus Nikita Sokolov.
Viziunea favorabilă Kremlinului asupra istoriei Rusiei domină, de asemenea, un lanț întins de „parcuri istorice”, finanțate de stat. Există locuri care găzduiesc expoziții cu tematică istorică în 24 de orașe din întreaga țară.
Aceste spații au fost deschise după ce o serie de expoziții pe teme istorice, organizate la începutul anilor 2010, au atras sute de mii de ruși și au primit laude din partea lui Putin. Inițiatorul acestor manifestări a fost însuși mitropolitul rus Tihon Șevkunov, despre care se spune că ar fi confesorul personal al lui Putin.
Pline de animații, ecrane tactile și alte elemente care atrag publicul, aceste expoziții extrem de populare au fost criticate de istorici pentru mesaje inexacte și glorificarea deliberată a conducătorilor ruși și a „cuceririlor” lor.
Una dintre expoziții l-a descris pe Ivan cel Groaznic, țarul din secolul al XVI-lea cunoscut pentru epurările sale violente în rândul nobilimii ruse, ca fiind victima unui „război al informației”.
O altă expoziție a avut o reclamă amplă, cu un citat atribuit în mod fals lui Otto von Bismarck, cancelar al Imperiului German în secolul al XIX-lea. Ulterior, citatul a fost îndepărtat, după ce a stârnit proteste. „Este imposibil să-i învingem pe ruși. Am văzut acest lucru și noi înșine de-a lungul a sute de ani. Rușilor li se pot insufla însă valori false, iar apoi se vor învinge singuri”, suna respectivul citat.
În centrul acestei narațiuni, a Rusiei invincibile, se află înfrângerea Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial. Marcată la 9 mai - Germania a capitulat oficial după miezul nopții, ora Moscovei, la 9 mai 1945 - victoria sovietică a devenit parte integrantă a identității rusești.
Uniunea Sovietică a pierdut aproximativ 27 de milioane de oameni în război, împingând forțele germane de la Stalingrad, în adâncul Rusiei, până la Berlin. Suferința și vitejia, aflate la baza înfrângerii germane, s-au transformat rapid în borne istorice pentru ruși, iar Ziua Victoriei a devenit, în timpul conducerii lui Putin, principala sărbătoare a țării.
Pentru autorități, „istoria Rusiei este un drum parcurs dintr-o victorie în alta”, afirmă Oleg Orlov, al cărui grup pentru apărarea drepturilor omului a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 2022.
„În consecință, ne așteaptă alte victorii frumoase. Kremlinul spune că trebuie să fim mândri de istoria noastră, care este un mijloc de insuflare a patriotismului. Bineînțeles că, în opinia lor, patriotismul înseamnă aprecierea conducerii - fie că este vorba de conducerea Rusiei țariste, de conducerea Rusiei sovietice sau de actuala conducere”, mai spune Orlov.
Reprimarea criticilor
Pe măsură ce, de-a lungul anilor, sărbătorirea Zilei Victoriei s-a transformat într-o manifestație din ce în ce mai acaparată de putere, conducerea lui Putin a devenit tot mai puțin tolerantă față de orice punere sub semnul întrebării sau critică adusă atât la adresa acțiunilor Uniunii Sovietice în acel război, cât și la adresa administrației de la Moscova în general.
În 2014, rețelele de cablu rusești au renunțat la „Dozhd”, unul dintre puținele canale independente de televiziune, după ce postul a prezentat un program istoric despre Asediul Leningradului, din 1941-1944, și a cerut telespectatorilor să voteze dacă autoritățile sovietice din oraș ar fi trebuit să capituleze pentru a salva vieți.
Foametea din orașul numit în prezent Sankt Petersburg a ucis peste 500.000 de persoane în acest asediu. Întrebarea a stârnit un scandal imens, oficialitățile acuzând postul de televiziune că a depășit liniile morale și etice.
În același an, guvernul rus a adoptat o lege care a făcut din „reabilitarea nazismului” - sau „răspândirea cu bună știință de informații false despre acțiunile URSS în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial” - o infracțiune penală.
Prima condamnare pentru aceste acuzații a fost semnalată în 2016. Un bărbat a fost amendat cu 200.000 de ruble (aproximativ 3.000 de dolari la vremea respectivă) pentru o postare pe rețelele de socializare, în care se spunea că „Germania și comuniștii au atacat împreună Polonia, declanșând cel de-Al Doilea Război Mondial”. În anii care au urmat, a crescut numărul condamnărilor pentru această acuzație.
Cercetarea și dezbaterea publică despre represiunile în masă ale lui Stalin s-au confruntat, de asemenea, cu o rezistență semnificativă în ultimii ani. Istoricii și apărătorii drepturilor omului se referă la paralele inevitabile cu actuala represiune împotriva disidenței, care a aruncat deja sute de persoane în spatele gratiilor.
Doi istorici implicați în cercetarea execuțiilor în masă ale lui Stalin în nord-vestul Rusiei au fost încarcerați în ultimii ani. Ei au fost urmăriți penal pentru acuzații care, aparent, nu au avut nicio legătură cu munca lor.
„Memorial”, cel mai vechi și cel mai important grup de apărare a drepturilor omului din Rusia, care a fost lăudat la nivel internațional pentru studiile sale privind represiunea politică din Uniunea Sovietică, a fost închis în Rusia. Organizația își continuă activitatea pe teritoriul altor state foste sovietice.
De asemenea, coada de oameni care își așteaptă rândul pentru a citi numele victimelor represiunilor sovietice nu mai șerpuiește pe străzile centrale ale Moscovei, la sfârșitul lunii octombrie. Tradiția de a citi cu voce tare aceste nume, o dată pe an, în fața unui monument al victimelor represiunilor sovietice - numită „Întoarcerea numelor” - a fost inițiată în 2007 și a atras cândva mii de oameni. În 2020, autoritățile moscovite au încetat să mai autorizeze această manifestație, invocând COVID-19.
Autoritățile se simt amenințate de eforturile de conservare a memoriei istorice, iar acest lucru s-a înrăutățit de când a început războiul din Ucraina, spune Natalia Barishnikova, coordonatoarea „Întoarcerii numelor” de anul trecut, care, în 2023, a continuat în zeci de orașe din străinătate, precum și în mediul online.
„Constatăm acest lucru foarte clar”, de când a început războiul din Ucraina, spune Barishnikova, într-o declarație acordată AP. „Orice mișcare civilă de bază sau declarație despre memoria terorii sovietice este incomodă”, adaugă ea.
Ideologie și pretexte
Potrivit profesoarei ruse de istorie Tamara Eidelman, care publică pe site-ul „Russian Journal”, narațiunea istorică pe care Kremlinul încearcă să o impună societății conține câteva elemente principale: prioritatea statului, ale cărui afaceri sunt întotdeauna mai importante decât viețile individuale; cultul sacrificiului de sine și disponibilitatea de a renunța la propria viață pentru o cauză mai mare; și cultul războiului.
„Bineînțeles, ultimul element nu este niciodată menționat în mod explicit”, spune Eidelman. În schimb, narațiunea este: „Întotdeauna ne-am străduit pentru pace (...) Întotdeauna am fost atacați și doar am ripostat”, adaugă ea.
Acest lucru a pus bazele ideologice perfecte pentru invazia Ucrainei, spune Eidelman, citată de AP, și subliniază modul în care sentimentul „Niciodată, din nou!”, legat de cel de-Al Doilea Război Mondial, a devenit în ultimii ani, pentru unii ruși, „O putem face din nou” - slogan popular după anexarea Crimeei în 2014, în timp ce Kremlinul a adoptat o retorică tot mai agresivă față de Occident.
Într-adevăr, în anii de dinaintea războiului din Ucraina, Putin a citat tot mai des istoria. În 2020, în timpul unei reforme care a resetat limitele mandatelor sale prezidențiale, o referință la istorie a fost adăugată chiar în constituția țării - o nouă clauză care stipula că Rusia este „unită de o istorie de o mie de ani” și „impune protecția adevărului istoric”.
În 2020 și 2021, Putin a publicat două articole lungi despre istorie - unul criticând Occidentul pentru acțiunile care au dus la cel de-Al Doilea Război Mondial, iar altul susținând că ucrainenii și rușii au fost întotdeauna un singur popor. Într-un discurs adresat națiunii cu câteva zile înainte de a trimite trupe în Ucraina, el a invocat din nou istoria, susținând că Ucraina ca stat a fost creată în mod artificial de liderii sovietici.
Istoria „a fost folosită pentru a legitima regimul în esență, de la începutul guvernării lui Putin”, scrie Ivan Kurilla, istoric la „Wellesley College”, într-un recent articol. Iar odată cu războiul din Ucraina, ea „a ocupat în cele din urmă un loc central în ideologia de stat, alături de discuțiile geopolitice despre suveranitate, declinul Occidentului și protecția valorilor tradiționale”, mai remarcă el.
