Un presupus caz de pornografie infantilă implicând un fost deputat social-democrat ar putea zgudui serios Guvernul german. Ar putea chiar provoca o criză guvernamentală, a subliniat cotidianul berlinez Die Welt.
În cauză sunt acuzaţiile formulate împotriva fostului deputat social-democrat Sebastian Edathy, care, de curând, a demisionat brusc din Bundestag, invocând motive de sănătate, comentează Deutsche Welle. E vorba, de asemenea, de modul în care fostul ministru de Interne, actualul ministru al Agriculturii, creştin-socialul Hans-Peter Friedrich, a tratat suspiciunile Procuraturii şi Poliţiei, divulgându-le altor persoane decât autorităţii în drept.
Şi-a oferit demisia
Hans-Peter Friedrich s-a oferit să demisioneze în cazul în care procurorii vor constata că a avut un comportament inadecvat atunci când i-a avertizat pe liderii Partidului Social-Democrat (SPD) în luna octombrie anul trecut în legătură cu ancheta privindu-l pe parlamentarul SPD, a declarat vineri purtătorul său de cuvânt. El este acuzat că i-ar fi informat pe liderii SPD la sfârşitul anului trecut că procurorii îl investighează pe colegul lor Sebastian Edathy.
Sebastian Edathy a demisionat săptămâna trecută, invocând motive medicale. Pe pagina sa de Facebook, politicianul în vârstă de 44 de ani a negat că s-ar fi aflat în posesia unor materiale pornografie cu copii.
Consideră că a acţionat legal
Purtătorul de cuvânt al ministrului Agriculturii, Jens Teschke, a declarat într-o conferinţă de presă că Friedrich consideră că a acţionat legal informând SPD, care se afla în momentul respectiv în discuţii pentru formarea unei coaliţii cu Angela Merkel. Dacă procurorii vor decide însă altceva, ministrul este dispus să demisioneze, a spus Teschke.
Potrivit unor relatări ale presei germane, se bănuieşte că Sebastian Edathy ar fi fost implicat în achiziţionarea de materiale înfăţişând tineri şi copii sumar îmbrăcaţi sau goi, materiale comercializate de un magazin online, canadian, de pornografie infantilă.
Edathy nu recunoaşte nimic
Fostul deputat social-democrat, devenit foarte cunoscut ca şef al Comisiei de Anchetă parlamentară care a investigat asasinatele teroriste ale grupului de extremă dreapta NSU şi erorile comise de serviciile secrete germane în investigarea acestor crime, a respins în mod virulent aceste acuzaţii. Edathy s-a arătat extrem de revoltat îndeosebi de prezenţa unor reprezentanţi ai presei locale la percheziţia efectuată de poliţie la domiciliul său.
Achiziţionarea unor aşa-zise “video posings”, deci a unor imagini lascive de copii sau tineri, nu însă şi a unor scene propriu-zis sexuale s-ar fi petrecut prin intermediul cărţii sale de credit şi a unui server al Bundestag-ului.
“Buba” cea mare
Una dintre problemele majore ridicate de acest caz ţine de modul în care autorităţile l-au tratat înainte de a deveni public. Anchetatorii au descoperit că Edathy a dat de bănuit încă de anul trecut. A aflat de aceste suspiciuni, ivite într-o anchetă internaţională, mai întâi şeful Oficiului Poliţiei Federale, BKA. Acesta l-a informat pe superiorul său, actualul ministru creştin-social al Agriculturii, Hans-Peter Friedrich, care, în octombrie 2013, ca ministru de Interne în cabinetul Merkel II era în drept să afle ce şi cum.
Friedrich însă a omis să-l informeze pe preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert, după cum relevă Die Welt. Or, normal ar fi fost ca Lammert să fie informat din timp, spre a i se putea ridica deputatului imunitatea. Ceea ce multă vreme nu s-a făcut.
Greşeala lui Hans-Peter Friedrich
În schimb, au fost puse la curent toate cele 16 poliţii regionale germane. Iar Friedrich a comis un act grav, informându-l, încă din octombrie, pe şeful de partid Social-Democrat al lui Edathy, actualul superministru al Economiei şi Energiei din Guvernul Merkel III, Sigmar Gabriel. Şeful SPD nu deţinea încă, în toamna anului trecut, un portofoliu, dar era prevăzut să intre în Guvern în virtuatea marii coaliţii între conservatori şi social-democraţi, a cărei alcătuire se pregătea, la Berlin, în urma alegerilor germane din septembrie.
A-i informa pe partenerii politici de la stânga spectrului politic de gravele bănuieli plutind asupra lui Edathy putea fi cotat, din perspectiva unui ministru creştin-social, ca un act de bunăcuviinţă politică, menit să împiedice accesul, potenţial problematic, al lui Edathy la un post de ministru. Dar, din unghiul legii, Gabriel şi colegii săi din conducerea SPD n-ar fi trebuit să afle nimic despre investigaţiile efectuate de poliţie. Şi cu atât mai puţin ar fi trebuit ei să ştie despre ce e vorba înaintea preşedintelui Bundestagului.
Nici ministerul regional al Justiţiei din Saxonia Inferioară n-a fost încunoştinţat de bănuielile planând asupra lui Edathy decât la finele lunii ianuarie curent.
A şters urmele?
Informată din timp a fost în schimb persoana asupra căreia pluteau bănuielile. Pus la curent de surse încă necunoscute, fostul parlamentar suspectat şi-a distrus, se pare, o serie de computere şi de hard-discuri. La descinderea din casa lui Edathy, poliţia n-a mai găsit decât nişte resturi de calculatoare şi un singur PC intact, scrie Deutsche Welle.
Conform presei germane, intervalul scurs între momentul în care Edathy a aflat că e bănuit şi percheziţia efectuată la domiciliul său a însumat câteva săptămâni. Ceea ce este revoltător. Procuratura din Hannovra, însărcinată cu elucidarea acestor acuzaţii, s-a arătat de altfel extrem surprinsă şi iritată de divulgarea informaţiilor secrete, divulgare care poate să fi compromis strângerea probelor necesare în justiţie.
Se pune problema dacă fostul ministru federal de Interne s-a făcut vinovat de o divulgare ilegală a secretului unei anchete, care să fi fost de natură să obstrucţioneze actul de justiţie, ori să-i compromită justiţiei interesele. Opoziţia de stânga din Bundestag a cerut demiterea lui Friedrich din Guvern.