Ultimele cuvinte ale pilotilor ingroziti aflati in cabina avionului Airbus al companiei Air France, prabusit in Atlantic, in iunie 2009, in timpul unei curse Rio de Janeiro – Paris, au fost date publicitatii joi. Replicile dintre piloti, ramase pe inregistratorul de bord din cabina, recuperat in urma cu cateva luni, sunt de natura sa socheze industria aviatica, in conditiile in care acestea denota panica si ignoranta absoluta din partea celor trei piloti.
Deocamdata, conform Daily Mail, au fost publicate doar fragmente de conversatie intre pilot, Marc Dubois (58 de ani), si cele doua ajutoare ale sale, David Robert (37) si Pierre-Cedric Bonin (32). Anchetatorii au preferat sa nu dea prea multe amanunte, decizie motivata prin faptul ca nu doresc sa indurereze familiile victimelor care si-au pierdut viata in cel mai grav accident din istoria Air France, in care au murit 228 de oameni.
Insa Jean-Pierre Otelli, un experimentat pilot retras din activitate, descrie, in cartea “Rio – Paris Crash: o colectie de erori', proasta gestionare a crizei instalate la bordul avionului, inca din momentul in care pilotul Marc Dubois a luat o pauza de odihna, considerata normala de oficalii Air France.
“Deci, ce face, se intoarce?', este auzit murmurand si injurand David Robert, care isi intampina imediat dupa aceea superiorul: “Nu stiu, nu stiu ce se intampla!' Imediat dupa aceea este auzit Bonin: “Am o problema. Inca nu am viteza verticala. Inca nu am nicio indicatie.'
Dupa mai bine de doi ani, Air France sustine ca pilotii au fost derutati de numeroasele semnale confuze ale aparaturii de bord, insa producatorul aeronavei insista ca totul era functional din punct de vedere tehnic.
In cartea sa, Otelis spune ca “adevarata intrebare care se pune este cine va fi responsabil pentru aceasta tragedie. Este o problema de pregatire, de oboseala, de lipsa de somn sau pilotii sunt prea increzatori ca un Airbus ultramodern le poate repara toate erorile'.
Cert este ca ultimele cuvinte dinaintea prabusirii denota o deruta totala si o panica ce au domnit pe tot parcursul celor cateva minute in care pilotii nu au avut control asupra aparatului.
Robert: “Du-te in sus...Du-te in sus...Du-te in sus...Du-te inapoi in sus!'
Bonin: “Dar am mers in jos la nivel maxim pentru ceva timp'
Dubois: “Nu, nu, nu...Nu te duce in sus...Nu, Nu!'
Dubois: “La naiba! Ne prabusim...Nu poate fi adevarat!'
Bonin: “Dar ce s-a intamplat...'