x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lagarde spune nu preşedinţiei Comisiei Europene

Lagarde spune nu preşedinţiei Comisiei Europene

06 Iun 2014   •   15:05
Lagarde spune nu preşedinţiei Comisiei Europene
Sursa foto: Facebook

Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a dezminţit vineri la Londra zvonurile că ar putea candida la preşedinţia Comisiei Europene, relatează AFP, potrivit Agerpres.

'În ce priveşte această problemă a Uniunii Europene, eu nu candidez. Am un post, care cred că este destul de important şi am intenţia să-mi duc la sfârşit mandatul', care se încheie în 2016, a precizat ea la o conferinţă de presă.

Speculaţiile despre posibilitatea ca directoarea generală a FMI să preia preşedinţia Comisiei Europene au apărut în contextul divergenţelor profunde dintre cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic David Cameron, care au avut joi în marja summitului G7 o 'discuţie sinceră' cu privire la candidatura lui Jean-Claude Juncker, propus de Partidul Popular European (PPE) pentru acest post.

Premierul Cameron a ameninţat săptămâna trecută că dacă fostul premier luxemburghez devine preşedintele Comisiei, guvernul de la Londra va organiza mai devreme referendumul în urma căruia Marea Britanie ar putea părăsi Uniunea Europeană. În schimb, cancelarul Merkel îl susţine pe Juncker, deşi admite că trebuie ţinut cont şi de punctul de vedere al Londrei.

Şefii de stat şi de guvern urmează să-l desemneze pe succesorul lui Jose Manuel Barroso la preşedinţia Comisiei cu ocazia summitului de pe 26-27 mai, propunere ce va fi supusă votului Parlamentul European pe la jumătatea lunii iulie.

×
Subiecte în articol: christine lagarde Comisia Europeana