x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Laureați ai premiului Nobel avertizează că restricțiile impuse din cauza pandemiei încalcă democrația

Laureați ai premiului Nobel avertizează că restricțiile impuse din cauza pandemiei încalcă democrația

25 Iun 2020   •   10:33
Laureați ai premiului Nobel avertizează că restricțiile impuse din cauza pandemiei încalcă democrația
Sursa foto: antena1

Restricțiile impuse pentru încetinirea răspândirii pandemiei de coronavirus pot reprezenta o ameninţare pentru drepturile civile și politice ale omului, avertizează într-o scrisoare deschisă peste 500 de personalităţi internaţionale, printre care și laureaţi ai premiului Nobel, transmite DPA.

''Chiar şi unele guverne alese democratic luptă contra pandemiei prin concentrarea unor atribuţii de urgenţă care limitează drepturile omului şi consolidează supravegherea din partea statului fără a ţine cont de constrângeri juridice, de supravegherea parlamentară sau de perioade pentru restabilirea ordinii constituţionale'', se arată în documentul iniţiat de National Endowment for Democracy (SUA) şi Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (IDEA), cu sediul la Stockholm.

''Nu este o coincidenţă că actuala pandemie a început într-o ţară unde circulaţia liberă a informaţiilor este reprimată şi unde guvernul i-a pedepsit pe cei care au avertizat despre pericolul virusului - avertismente care au fost considerate zvonuri răspândite pentru a afecta prestigiul statului'', se precizează în scrisoare, cu referire la China.

Printre semnatari se află 13 laureaţi ai premiului Nobel, inclusiv polonezul Lech Walesa şi jurnalista de investigaţii belarusă Svetlana Alexievici.

''Criza COVID-19 este un semnal de alarmă, un avertisment urgent că libertăţile pe care le apreciem sunt expuse riscurilor şi că nu trebuie să le luăm de-a gata'', adaugă semnatarii.

Scrisoarea este semnată și de lideri civili și politici, precum activistul pro-democraţie Joshua Wong, foşti preşedinţi ca Vaira Vike-Freiberga (Letonia) şi Joaquim Chissano (Mozambic) şi fostul ministru de externe suedez Carl Bildt.

Apelul este susţinut şi de circa 70 de instituţii pro-democraţie.

×