x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Le Monde: Politica incoerentă a Guvernului din România a condus la eşec

Le Monde: Politica incoerentă a Guvernului din România a condus la eşec

de Mihaela Matachita    |    13 Aug 2009   •   00:00

Politica incoerentă a Guvernului de coaliţie, din care fac parte democrat-liberalii preşedintelui Traian Băsescu şi socialiştii, a condus la eşec, a scris cotidianul francez Le Monde în ediţia electronică.



România se luptă să facă faţă noilor realităţi sociale, prinsă în turbionul crizei economice. Guvernul a luat măsuri drastice pentru a frâna costurile, iar impasul financiar în care se află a obligat statul să se împrumute la FMI pentru a putea plăti salariile funcţionarilor şi pensiile. În faţa Ministerului de Interne, sute de poliţişti români au protestat marţi.

Funcţionarii publici vor intra 10 zile în concediu fără plată, în perioada septembrie - noiembrie, pentru ca Guvernul să facă economii. Aproximativ 150.000 de funcţionari dintr-un total de 1,4 milioane vor trebui să-şi părăsească posturile. Luni, România s-a angajat în faţa reprezentanţilor FMI să reducă cu un miliard de euro cheltuielile publice în 2009 şi cu încă trei miliarde în 2010.

În acest impas şi înaintea alegerilor prezidenţiale care urmează să aibă loc la sfârşitul anului, cei doi parteneri de coaliţie care formează Executivul petrec mai mult timp să se războiască, decât să guverneze.
În acest context, românii sunt cu atât mai şocaţi de excesele anumitor oameni politici, într-o ţară unde corupţia instituţionalizată este regulă. Primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, care intenţionează să candideze la preşedinţie, va cheltui 700.000 de euro pe 20 de ceasuri aurite pe care le va amplasa în Capitală.

×
Subiecte în articol: externe