x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Legea privind Brexit: Guvernul britanic, acuzat de tradare

Legea privind Brexit: Guvernul britanic, acuzat de tradare

15 Iun 2018   •   07:16
Legea privind Brexit: Guvernul britanic, acuzat de tradare

Guvernul britanic a reaprins tensiunile în rândurile conservatorilor prezentând public un amendament la proiectul de lege privind Brexitul considerat "inacceptabil" de deputaţii eurofili, care au salvat executivul cu două zile mai devreme în momentul discuţiilor pe marginea textului.

 

Amendamentul urmează să fie examinat săptămâna viitoare de Camera Lorzilor, apoi de deputaţi, ceea ce promite să dea fiori reci premierului conservator Theresa May. Pentru că deputaţii conservatori pro-UE, pregătiţi să se revolte împotriva consemnului de vot al guvernului, au acceptat în ultimul moment să facă un pas în spate, premierul a câştigat un vot important asupra proiectului său de lege privind ieşirea Marii Britanii din UE.

Concret, deputaţii au respins un amendament ce i-ar fi conferit parlamentului un drept de veto asupra rezultatului negocierilor cu Bruxellesul, în timp ce majoritatea parlamentarilor britanici refuză ca ţara lor să părăsească UE fără un acord. Pentru a câştiga, May a promis un amendament de compromis, al cărui conţinut pare foarte îndepărtat de ceea ce sperau eurofilii să obţină.

Amendamentul prevede ca, în absenţa unui acord cu Bruxellesul la 21 ianuarie 2019, un membru al guvernului să facă o declaraţie în termen de 14 zile şi să dea deputaţilor posibilitatea de a vota. Acest vot, asupra "unei moţiuni în termeni neutri", va avea o consecinţă limitată, deoarece parlamentul ar urma doar să ia act de poziţia guvernului.

"Este inacceptabil (...) Aceasta neagă complet obiectul amendamentului care era să dea cuvântul deputaţilor", a comentat deputatul Dominic Grieve, afirmând că guvernul a revenit asupra angajamentelor sale. "După o negociere rezonabilă, credeam că avem un acord, dar în ultimul moment, o parte a textului a fost modificată pentru a face moţiunea finală imposibil de amendat", a denunţat Grieve.

Amendamentul "nu valorează nici măcar cât hârtia pe care este scris", a reacţionat deputata Virendra Sharma (Labour). Theresa May "sfâşie Parlamentul, partidul său şi ţara cu acte de înşelăciune de acest gen", a adăugat ea.

Într-un comunicat, ministerul pentru Brexit a apărat textul, afirmând că i-a "ascultat" pe deputaţii "care au cerut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere în eventualitatea", "puţin probabilă", a absenţei uni acord cu Bruxellesul.

AGERPRES

×