x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lego investeşte peste 100 de milioane de euro în prima sa fabrică din Asia

Lego investeşte peste 100 de milioane de euro în prima sa fabrică din Asia

25 Noi 2016   •   17:48
Lego investeşte peste 100 de milioane de euro în prima sa fabrică din Asia

Lego, cel mai mare producător mondial de jucării, a investit peste 100 de milioane de euro (106 milioane de dolari) într-o fabrică din China, prima sa facilitate de producţie de pe continentul asiatic, transmite Deutsche Welle. 

Vineri, Lego a inaugurat fabrica deschisă în provincia Zhejiang din estul Chinei, unde ar urma să fie produse aproximativ 80% din jucăriile ce vor fi vândute de compania daneză pe piaţa din Asia, care înregistrează o creştere rapidă. 

"Operarea fabricii ne permite să fim mai aproape de China, care este una dintre pieţele cu cel mai rapid ritm de creştere din lume, şi să facem ajustări, pentru a oferi servicii mai bune şi mai eficiente consumatorilor locali", a afirmat Richard Wong, directorul diviziei Lego din Asia. 

Noua fabrică din oraşul Jiaxing va avea 1.200 de angajaţi şi, în următoarele luni, vor fi montate pe acoperişurile sale 20.000 de panouri solare, care vor furniza 7% din cantitatea totală de electricitate şi vor reduce emisiile de dioxid de carbon. 

Recent, Lego a raportat o scădere uşoară a profitului în primul semestru din acest an, în timp ce vânzările au crescut cu 10%, datorită majorării cererii în Europa şi Asia. 

În primele şase luni din acest an, profitul net al companiei daneze s-a situat la 3,49 miliarde coroane (523 milioane dolari), faţă de 3,55 miliarde coroane în primul semestru din 2015. 

Vânzările nete în monedă locală au urcat la 15,69 miliarde coroane în perioada ianuarie - iunie 2016 şi, excluzând efectele cursului de schimb, au fost comparabile cu primul semestru din 2015. 

Lego are aproximativ 18.500 de angajaţi pe plan global şi fabrici în Danemarca, Cehia, Ungaria şi Mexic. 

Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, din centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor, inspirat de versiunile în miniatură ale mobilei, pe care a început să le creeze la sfârşitul anului 1920 pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze 'leg godt' ('joacă bine'), fără să ştie că în limba latină 'lego' înseamnă 'eu îmbin'. 

Lego Group este prezent în peste 130 de ţări. Filiala din România a grupului a fost înfiinţată în anul 2011, dar şi-a început oficial activitatea la 1 ianuarie 2012. Lego deţine o cotă de 30% pe piaţa de jucării din România, estimată la 200 milioane de euro. AGERPRES

×
Subiecte în articol: lego