Grecia, stat confruntat cu o criză a datoriilor, este victima unui puternic atac speculativ pe pieţele financiare, care ameninţă stabilitatea zonei euro, potrivit publicaţiei franceze Liberation.
Jucătorii de pe pieţele financiare par a fi decişi să atace veriga slabă a zonei euro, forţând Grecia să plătească dobâzi tot mai ridicate pentru datorii, cu scopul de a determina intrarea statului în incapacitate de plată.
În cazul în care autorităţile de la Atena nu mai pot plăti datoriile statului, stabilitatea zonei euro este pusă în pericol, notează Liberation, citat de Mediafax. Moneda unică europeană, euro, este afectată de această situaţie, cursul coborând sub 1,4 dolari pe unitate pentru prima dată în ultimele şase luni.
Deficitele bugetare ale statelor din zona euro au crescut în timpul crizei din cauza programelor guvernamentale de stimulare economică. În acest context, situaţia Greciei este gravă, dar nu disperată. Astfel, deficitul este mai redus decât cel al Irlandei, iar datoria, în creştere rapidă, nu este mai mare decât cea a Italiei. Statul elen este dezavantajat, însă, de dezechilibrele financiare, problemă care persistă de mai mult timp şi îngrijorează investitorii.
Citește pe Antena3.ro