Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a cerut un răspuns ferm din partea UE la evoluţiile recente.
„La întâlnirea noastră vom discuta despre cum să oferim în continuare sprijin economic, militar, politic şi financiar solid Ucrainei atât timp cât este nevoie”, a declarat Michel, care conduce reuniunile liderilor ţărilor UE.
Reuniunea liderilor UE de la Praga va oferi, de asemenea, îndrumări pentru Bruxelles cu privire la următorii paşi pe care UE ar trebui să-i ia pentru a aborda creşterea preţurilor la energie.
„Obiectivul nostru principal este să ne asigurăm că putem garanta securitatea aprovizionării şi energie la preţuri accesibile pentru gospodăriile şi întreprinderile noastre, mai ales că frigul iernii se apropie”, a declarat Michel.
(sursa: Mediafax)