x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Live TEXT Război în Ucraina, ziua 57. Bombardamente în Nikolaev. Putin ordonă ca uzina Azovstal să nu fie atacată

Live TEXT Război în Ucraina, ziua 57. Bombardamente în Nikolaev. Putin ordonă ca uzina Azovstal să nu fie atacată

21 Apr 2022   •   07:36
Live TEXT Război în Ucraina, ziua 57. Bombardamente în Nikolaev. Putin ordonă ca uzina Azovstal să nu fie atacată
Sursa foto: Hepta

Joi, 21 aprilie 2022, este cea de-a 57-a zi de război în Ucraina.

Update Preşedintele american Joe Biden anunţă încă 800 de milioane de dolari ajutor militar pentru a spori şi mai mult capacitatea Ucrainei de a lupta în est, în regiunea Donbas, cu arme de artilerie grea, obuziere, muniţie şi mai multe drone tactice. Săptămâna viitoare liderul SUA va trimite Congresului o solicitare suplimentară de buget pentru a menţine fluxul de ajutor militar către Ucraina, scrie CNN.

„Anunţ un alt pachet în valoare 800 de milioane de dolari pentru a spori şi mai mult capacitatea Ucrainei de a lupta în est, în regiunea Donbas, cu arme de artilerie grea, obuziere, muniţie şi mai multe drone tactice. E un alt ti

Update Rada Supremă, parlamentul Ucrainei, a prelungit legea marțială în țară cu încă 30 de zile. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a instituit legea marțială în toată țara în urma invaziei ruse din 24 februarie, scrie presa ucraineană.

Update  Peste 7,7 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul Ucrainei după ce au fost forţate să îşi părăsească casele din cauza invaziei Rusiei, potrivit celui mai recent raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Update Președintele grupului petrolier rus Lukoil, Vagit Alekperov, unul din cei mai bogați oameni din Rusia, a demisionat la câteva săptămâni după ce a cerut încetarea războiului, transmite CNN.

Grupul petrolier rus Lukoil a declarat joi că Vagit Alekperov a informat compania „despre decizia sa de a demisiona” din funcția de director și președinte al companiei.

Compania nu a dezvăluit motivul demisiei lui Alekperov.

Update 60 de civili au fost evacuați astăzi din Popasna, regiunea Luhansk, anunță guvernatorul regional Serghei Gaidai.

„Evacuarea este complicată. Fiecare călătorie la Popasna este plină de pericole – vehiculele pentru evacuare au fost în repetate rânduri atacate de trupele ruse. Cu toate acestea, astăzi am reușit să salvăm 60 de localnici”, a declarat Serghei Gaidai.

Update Trupele ruse au bombardat 8 localități din regiunea Donețk. În urma atacurilor rusești, doi civili au fost uciși, iar alți 8 au fost răniți, inclusiv un copil, anunță serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei.

„Au fost distruse cel puțin 23 de obiecte civile – clădiri rezidențiale, o școală, o fabrică, comunicații. Invadatorii au bombardat următoarele localități din regiunea Donețk: Mariupol, Avdeevka, Mariinka, Selîdove, Novoselka, Komar, Ocheretino, Sukhaya Balka”, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei.

Update Ministrul Apărării al Federației Ruse, Serghei Shoigu, susține că orașul Mariupol a fost „eliberat” și că „situația de acolo este calmă”. Totodată, el a spus că peste 2000 de soldați au rămas în Azovstal.

Conform TASS, agenție de presă afiliată Kremlinului, Shoigu a spus că trupele ruse au nevoie de trei sau patru zile pentru a finaliza „lucrările la Azovstal”. 

Update Trupele ruse au bombardat 8 localități din regiunea Donețk. În urma atacurilor rusești, doi civili au fost uciși, iar alți 8 au fost răniți, inclusiv un copil, anunță serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei.

„Au fost distruse cel puțin 23 de obiecte civile – clădiri rezidențiale, o școală, o fabrică, comunicații. Invadatorii au bombardat următoarele localități din regiunea Donețk: Mariupol, Avdeevka, Mariinka, Selîdove, Novoselka, Komar, Ocheretino, Sukhaya Balka”, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei.

Update Președintele rus Vladimir Putin a calificat atacul asupra zonei industriale Azovstal din Mariupol drept inutil și a ordonat anularea acestuia, transmite NEXTA.

Update Trupele ruse au bombardat din nou orașul Mîkolaiv. Potrivit șefului administrației militare regionale din Mîkolaiv, Vitali Kim, o persoană a murit, iar alte două au fost rănite.

Update Patru autobuze de evacuare au reușit să părăsească orașul Mariupol miercuri. Viceprim-ministra Ucrainei, Irina Vereșciuk a declarat că autobuzele au petrecut noaptea în Berdiansk și acum se îndreaptă spre Vasîlivka. „Îi așteptăm în curând în Zaporojie”, spune Vereșciuk.

De asemenea, joi continuă evacuarea femeilor, copiilor și bătrânilor din Mariupol.

Update Autoritățile ucrainene informează că forțele ruse au distrus toate depozitele de alimente din orașul Sieverodonețk.

Potrivit șefului administrației militare regionale Luhansk, Serghei Gaidai, o mare parte din distrugerile provocate de invazia rusă din ultimele 24 de ore au avut loc în Rubijne și Novodrujesk, scrie unian.net.

Update Oligarhul Oleg Tinkov, fostul proprietar al echipei de ciclism Tinkoff și fondator al băncii online cu același nume, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți ruși care au criticat războiul din Ucraina, catalogându-l drept un „masacru".

Forțele ruse continuă asaltul asupra Combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol

Un think tank de top al apărării din SUA spune că Rusia și-a asigurat câștiguri minore miercuri în invazia sa din Ucraina.

Institutul pentru Studierea Războiului a raportat câștiguri marginale în asaltul rusesc pe cale aeriană și terestră asupra Combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol.

×