x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Livrarea de gaze rusești către Danemarca, suspendată începând cu 1 iunie

Livrarea de gaze rusești către Danemarca, suspendată începând cu 1 iunie

31 Mai 2022   •   19:50
Livrarea de gaze rusești către Danemarca, suspendată începând cu 1 iunie

Compania energetică daneză Ørsted a anunțat marți că livrarea de gaze rusești către Danemarca va fi suspendată începând cu 1 iunie, la ora locală 6.00, după ce societatea a refuzat să facă plata în ruble.

„Deoarece nu există o conductă din Rusia direct către Danemarca, Rusia nu va putea suspenda direct furnizarea de gaze către Danemarca și, prin urmare, Danemarca va putea obține gaze. Cu toate acestea, acest lucru implică faptul că gazul destinat Danemarcei trebuie să fie achiziționat pe scară mai largă de pe piețele europene de gaz", a arătat Ørsted într-un comunicat, potrivit Le Figaro.

„Gazul pentru Danemarca trebuie, într-o măsură mai mare, să fie achiziționat de pe piața europeană a gazelor naturale. Ne așteptăm ca acest lucru să fie posibil", a declarat, conform Reuters, directorul general al Orsted, Mads Nipper.

Rusia a anunțat că va accepta numai plăți pentru livrările de gaze naturale în moneda națională, cerând cumpărătorilor să deschidă conturi bancare în ruble, în caz contrar riscând suspendarea livrărilor.

Măsura vine ca răspuns la o serie de sancțiuni internaționale care au atins Moscova după ce Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, inclusiv înghețarea activelor în valută deținute în străinătate.

Gazele reprezintă 18% din energia consumată anual în Danemarca.

Producția internă a reprezentat trei sferturi din gazul consumat în 2019. Rusia este una dintre principalele surse de import de gaze naturale, potrivit Agenției daneze pentru energie.

(sursa: Mediafax)

×