x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Londra: Disperare pentru bebeluşul regal în rândul fotoreporterilor

Londra: Disperare pentru bebeluşul regal în rândul fotoreporterilor

02 Iul 2013   •   10:45
Londra: Disperare pentru bebeluşul regal în rândul fotoreporterilor

Fotografi şi cameramani au început deja de luni să ocupe poziţii în faţa clinicii St. Mary din Londra, unde urmează să nască în curând Kate, soţia prinţului William, relatează AFP.

După cum a indicat Palatul Buckingham, “bebeluşul regal” este aşteptat să vină pe lume la jumătatea lunii iulie, dar în ultimele zile au început să circule în presă şi pe reţelele sociale zvonuri că naşterea ar putea avea loc mai devreme.

Pasionaţii de pariuri îşi amintesc că însuşi William s-a născut - în 1982 - cu zece zile înainte de 1 iulie, data anunţată de mama sa Diana pentru a distrage atenţia.

Ca să fie siguri că nu ratează evenimentul, fotografii şi cameramanii din presă au început de pe acum să-şi instaleze aparatura în jurul spitalului. Palatul Buckingham, care a prevăzut agitaţia mediatică, a făcut apel la ziarişti să dea dovadă de reţinere, astfel ca “activitatea normală a spitalului să nu fie împiedicată de prezenţa media”. Ducesa Kate (31 de ani) urmează să nască în rezerva specială Lindo a clinicii, unde şi Diana i-a adus pe lume pe prinţii William şi Harry.

Băiat sau fată? Misterul persistă, viitorii părinţi alegând să nu se informeze în legătură cu sexul copilului înainte de naştere. Oricare ar fi cazul însă, viitorul copil va urca într-o zi pe tronul Regatului Unit, fiind al treilea în ordinea succesiunii, după bunicul său, prinţul Charles, şi tatăl său, prinţul William, menţionează AFP.


×