x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron cere încetarea bombardamentelor în estul Ucrainei

Macron cere încetarea bombardamentelor în estul Ucrainei

18 Feb 2022   •   20:00
Macron cere încetarea bombardamentelor în estul Ucrainei

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut vineri, la Bruxelles, încetarea acţiunilor militare din estul Ucrainei, relatează AFP şi Reuters.

"Situaţia este extrem de îngrijorătoare" şi s-a soldat "în ultimele ore cu mai multe victime, din câte se pare", a declarat el. "Nu avem probe ale unor dezangajări militare ruse în acest stadiu", le-a spus preşedintele francez jurnaliştilor la finalul summitului UE-Uniunea Africană.

"Bombardamentele în zona de conflict au fost reluate. În primul rând, facem apel la încetarea acestor acţiuni militare şi la o dezescaladare rapidă, în al doilea rând, la reluarea negocierilor constructive, pentru că noi continuăm să spunem că prin dialog poate fi soluţionată această situaţie", a adăugat el.

"Salut declaraţiile preşedintelui Putin, dar dacă vrei să fii un partener fiabil, este mereu bine ca acţiunile să fie conforme cu declaraţiile. Prin urmare, vrem să putem avea elementele concrete care le urmează", a mai spus Emmanuel Macron.

Făcând apel la "păstrarea calmului", Macron a reamintit că "următoarele ore vor da naştere unei coordonări strânse între aliaţii europeni şi americani", o videoconferinţă fiind prevăzută vineri între preşedintele american Joe Biden şi mai mulţi lideri europeni.

Separatiştii ruşi din estul Ucrainei au declarat vineri că evacuează locuitorii din teritoriile separatiste Doneţk şi Lugansk în Federaţia Rusă, ceea ce reprezintă o schimbare dramatică în conflict, despre care Occidentul crede că Moscova ar putea-o utiliza pentru a justifica o invazie a Ucrainei, notează Reuters.

×
Subiecte în articol: Emmanuel Macron