x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron le propune europenilor "un dialog strategic" cu privire la rolul descurajării nucleare franceze în securitatea Europei

Macron le propune europenilor "un dialog strategic" cu privire la rolul descurajării nucleare franceze în securitatea Europei

07 Feb 2020   •   13:40
Macron le propune europenilor "un dialog strategic" cu privire la rolul descurajării nucleare franceze în securitatea Europei

Preşedintele francez Emmanuel Macron le-a propus vineri statelor europene "un dialog strategic" cu privire la rolul descurajării nucleare franceze" în securitatea Europei, în contextul în care, după Brexit, Franţa a rămas singura ţară din Uniunea Europeană dotată cu arma atomică, relatează AFP.


"Partenerii europeni care vor să se angajeze pe această cale se vor putea asocia exerciţiilor forţelor franceze de descurajare", astfel ca "acest dialog strategic şi aceste schimburi să contribuie în mod natural la dezvoltarea unei adevărate culturi strategice între europeni", a spus Emmanuel Macron într-un discurs consacrat strategiei franceze de apărare şi descurajare nucleară.

Potrivit acestuia, forţele nucleare franceze "vor întări securitatea Europei prin însăşi existenţa lor, având în această privinţă o dimensiune autentic europeană".

Şeful statului francez a insistat că independenţa de decizie a ţării sale "este pe deplin compatibilă cu o solidaritate de nezdruncinat faţă de partenerii noştri europeni" şi că "interesele vitale ale Franţei au de acum o dimensiune europeană".

Luni, aminteşte France Presse, un responsabil al conservatorilor germani, apropiat al cancelarului Angela Merkel, a pledat ca Uniunea Europeană să dispună în viitor de propria sa forţă de descurajare nucleară, sugerând o "punere în comun" a arsenalului atomic francez.

În discursul de vineri, preşedintele francez nu a precizat dacă prin "parteneri europeni" a avut în vedere şi Marea Britanie, dar a asigurat că Brexitul "nu schimbă nimic" în ce priveşte "cooperarea pe subiecte nucleare" între Paris şi Londra, amintind că "Franţa şi Regatul Unit, singurele puteri nucleare europene, au afirmat clar încă din 1995 că ameninţarea intereselor vitale ale uneia dintre ele reprezintă o ameninţare şi pentru interesele vitale ale celeilalte". "Doresc să reafirm solemn astăzi această constatare", a declarat Macron.

El a menţionat în discurs că ţara sa şi-a redus arsenalul nuclear la mai puţin de 300 de focoase şi are un "bilanţ exemplar" în materie de dezarmare.

Franţa "are un bilanţ unic în lume, conform atât responsabilităţilor, cât şi intereselor sale, prin faptul că şi-a desfiinţat în mod ireversibil componenta nucleară terestră, instalaţiile de teste nucleare, instalaţiile de producere de materiale fisionabile pentru arme şi şi-a redus arsenalul, care astăzi este de sub 300 de arme nucleare", a declarat Macron.

Preşedintele Franţei şi-a exprimat pe de altă parte dorinţa ca europenii să propună "împreună o agendă internaţională de control al armamentelor", în condiţiile în care acţiunile Statelor Unite ale Americii şi Rusiei au pus sub semnul întrebării tratatele existente în această privinţă.

"Franţa îşi va mobiliza partenerii europeni cei mai interesaţi pentru a pune bazele unei strategii internaţionale comune privind toate domeniile unde este activă Europa", pentru că europenii "nu se pot cantona la rolul de spectatori" în faţa unei curse a înarmării nucleare cu care riscă să se confrunte bătrânul continent, a subliniat Emmanuel Macron în discursul său, rostit în prezenţa miniştrilor de externe şi apărării, Jean-Yves Le Drian şi Florence Parly, a înalţilor responsabili ai armatei şi a numeroşi diplomaţi străini.

"Franţa are convingerea că securitatea pe termen lung a Europei trece printr-o alianţă puternică cu Statele Unite, dar securitatea noastră depinde de asemenea, inevitabil, de creşterea capacităţii de acţiune autonomă a europenilor", a mai spus preşedintele francez. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: emmanuel macron