"Dacă ar fi să fac din nou, aş face din nou. Trebuie să luptăm prin toate mijloacele împotriva şomajului masiv. Îmi asum în mod absolut că m-am întâlnit cu directori de companii străine. Sunt mândru de acest lucru. Dacă s-au creat locuri de muncă în Franţa, sunt mândru şi voi face din nou mâine şi poimâine", a afirmat Emmanuel Macron, potrivit postului BFMTV.
Un membru al Parlamentului Franţei cere crearea unei comisii speciale pentru investigarea presupusei implicări a preşedintelui Emmanuel Macron în acţiunile de susţinere a companiei de transport urban Uber.
Deputatul Alexis Corbière, membru al formaţiunii de stânga Franţa Nesupusă, cere crearea unei comisii de anchetă "pentru a obţine claritate" asupra acestei chestiuni. "Cred că este necesară o astfel de comisie, cred că necesitatea este enormă", a declarat Alexis Corbière.
Documente secrete obţinute de cotidianul The Guardian şi analizate alături de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (International Consortium of Investigative Journalists) şi de alte companii media, inclusiv BBC Panorama, evidenţiază activităţile intense de lobby ale companiei americane de transport urban Uber Technologies, Inc. şi susţinerea de care a beneficiat din partea unor lideri politici, printre care se numără Emmanuel Macron, fost ministru al Economiei devenit preşedinte al Franţei, şi Neelie Kroes, fost comisar al Uniunii Europene pentru Agenda Digitală.
Cele aproximativ 124.000 de documente analizate, inclusiv 83.000 de emailuri şi 1.000 de stenograme ale conversaţiilor, din perioda 2013-2017, evidenţiază activităţi de lobby în valoare de 90 de milioane de dolari anual pentru a obţine susţinerea politicienilor europeni cu obiectivul perturbării serviciilor clasice de taxi din Europa şi al înlocuirii acestora. Documentele provin din perioada în care compania Uber era condusă de directorul general Travis Kalanick, forţat să demisioneze în 2017.
Emmanuel Macron nu credea că UberPop, numele filialei din Franţa a companiei, avea vreun viitor, dar a acceptat să colaboreze pentru a modifica legislaţia de profil. "Funcţia lui l-a condus în mod natural la întâlniri şi la interacţiuni cu multe companii implicate în modificările fundamentale produse în acei ani în sectorul serviciilor, care au trebuit facilitate prin deblocarea unor obstacole administrative şi de reglementare", a declarat un purtătorul de cuvânt al lui Emmanuel Macron.
(sursa: Mediafax)