x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE. Atenţionare de călătorie pentru Republica Polonă din cauza viscolului şi a ninsorilor abundente

MAE. Atenţionare de călătorie pentru Republica Polonă din cauza viscolului şi a ninsorilor abundente

09 Feb 2015   •   10:23
MAE. Atenţionare de călătorie pentru Republica Polonă din cauza viscolului şi a ninsorilor abundente

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români, care se află sau se deplasează pe teritoriul Republicii Polone, cu privire la faptul că
Institutul de Meteorologie din acest stat a emis o avertizare de ninsori abundente şi viscol, valabilă până luni, 9 februarie 2015 .

Stratul de zăpadă ar putea atinge 20 cm în voievodatele din sudul Poloniei, respectiv Malopolska, Podkarpacki și Silezia Inferioară. În plus, vântul ar putea sufla în rafale, cu până la 75 km/oră. MAE recomandă cetățenilor români să adopte o conduită preventivă în trafic și să respecte semnele și avertizările de trafic.

Din cauza posibilității apariţiei unor blocaje extinse în trafic, autovehiculele trebuie să fie dotate corespunzător pentru trafic pe timp de iarnă și, cu precădere, în cursul nopții, să existe provizii suficiente de combustibil și alimente.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se deplasează pe teritoriul Poloniei să consulte pagina de internet
www.mae.ro<http://www.mae.ro>, pentru informaţii actualizate privind evoluţia condiţiilor meteorologice şi de trafic din această ţară.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările de a fi consultate informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei pentru
telefonul mobil, „Călătoreşte în siguranţă” şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

×