x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE: autoritățile omaneze au confirmat decesul unui cetățean român aflat la bordul "Mercer Street”

MAE: autoritățile omaneze au confirmat decesul unui cetățean român aflat la bordul "Mercer Street”

30 Iul 2021   •   21:24
MAE: autoritățile omaneze au confirmat decesul unui cetățean român aflat la bordul "Mercer Street”

Urmare a demersurilor misiunii diplomatice, autoritățile omaneze au confirmat decesul unui cetățean român aflat la bordul navei "Mercer Street", anunță Ministerul Afacerilor Externe.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, prin intermediul Ambasadei României la Muscat și al Ambasadei României la Londra, s-a autosesizat și a întreprins măsuri specifice în regim de urgență. MAE precizează că natura exactă a incidentului este încă în curs de investigare de către autoritățile competente.

Reprezentanții Ambasadei României la Muscat au contactat de urgență autoritățile omaneze pentru a obține informații cu privire la cetățenia și identitatea victimelor.

De asemenea, având în vedere faptul că nava este administrată de o companie care își desfășoară activitatea și în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ambasada României la Londra a întreprins demersuri pe lângă companie pentru informații suplimentare. Ca urmare a demersurilor Ambasadei României la Londra, reprezentanții companiei au precizat că familia cetățeanului român a fost notificată cu privire la deces, prin intermediul agenției angajatoare din România.

MAE menționează că, până la acest moment, la nivelul misiunilor României nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasadele României la Muscat și Londra, continuă dialogul cu locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, în limita competențelor legale.

(sursa: Mediafax)

×