x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE: Autorităţile suedeze au prelungit perioada de efectuare a controalelor la frontiere

MAE: Autorităţile suedeze au prelungit perioada de efectuare a controalelor la frontiere

03 Iun 2016   •   21:25
 MAE: Autorităţile suedeze au prelungit perioada de efectuare a controalelor la frontiere
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Autorităţile suedeze au anunţat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere cel puţin până pe 11 noiembrie, pentru a se preveni intrarea persoanelor fără documente legale de călătorie pe teritoriul acestei ţări, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe, într-o alertă de călătorie emisă vineri.


Cetăţenilor români li se recomandă să se asigure că deţin în permanenţă asupra lor, pe timpul călătoriei înspre şi dinspre Suedia, un act valabil de identitate - paşaport sau carte de identitate naţională.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă, de asemenea, consultarea site-ului instituţiei şi reaminteşte cetăţenilor români care se deplasează în străinătate că au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" cu informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: suedia frontieră