x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mai multă putere pentru liderul de la Kiev

Mai multă putere pentru liderul de la Kiev

01 Oct 2010   •   00:00

Prerogativele preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, au primit un "spor" considerabil din partea Curţii Constituţionale. Magistraţii au considerat drept ilegală adoptarea, la sfârşitul lui 2004, în perioada "revoluţiei portocalii", a unei reforme care reducea puterile şefului statului, relatează AFP.

Reforma reducea prerogativele prezidenţiale privind formarea Guvernului în favoarea majorităţii parlamentare şi a premierului, şi a prelungit de la patru la cinci ani durata mandatului Parlamentului. În mod paradoxal, această reformă a fost iniţată de susţinătorii din acea vreme ai lui Ianukovici, cu scopul reducerii prerogativelor şefului statului înaintea accederii la putere a taberei prooccidentale a lui Iuşcenko şi aliatei acestuia de atunci, Iulia Timoşenko.

Formaţiunea lui Timoşenko, fost premier şi actual lider al opoziţii, a denunţat vineri hotărârea luată de Curte. "Această instanţă s-a discreditat (...). Ultima ei hotărâre este aproape de abuzul de putere, Curtea Constituţională atribuindu-şi, fără autorizare, dreptul de a modifica legea fundamentală ucraineană", a apreciat Olena Şustik, vicepreşedintele grupului parlamentar al Blocului Iulia Timoşenko.

Potrivit preşedinţiei ucrainene, hotărârea de vineri restabileşte Constituţia ucraineană din 1996, când ţara era condusă autoritarist de Leonid Kucima, iar Viktor Ianukovici era premier. "Acest lucru înseamnă că toate raporturile juridice din ţară sunt reglementate de această Constituţie, care a fost recunoscută ca fiind cea mai bună din Europa", a declarat adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale, Olena Lucaş.

Curtea a examinat cererea depusă de deputaţi din tabăra favorabilă preşedintelui, care doreau invalidarea reformei constituţionale din 2004. În opinia taberei care-l suţine pe preşedinte, această reformă a fost introdusă prin încălcarea procedurii constituţionale.

Ianukovici, un fost opozant prorus, care a preluat funcţia de preşedinte în februarie, a reuşit, de atunci, să îşi consolideze puterea rapid, dotându-se cu o majoritate parlamentară şi cu un Guvern loial.
Însă el este acuzat în mod frecvent de derive autoritare, chiar dictatoriale, de către opoziţie, iar mai multe publicaţii au denunţat, în ultimele luni, tentative de cenzură din partea puterii.

Amendamentele aduse Constituţiei în decembrie 2004, în baza unui compromis între putere şi opoziţie, în cadrul unei mişcări populare cunoscută sub numele de "revoluţia portocalie", au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006.

Ele l-au lăsat pe preşedinte fără iniţiativa de a propune deputaţilor candidaţi din partea sa pentru posturile de premier şi miniştri, cu execepţia celor ai Afacerilor Externe şi Apărării. În prezent, candidaturile sunt propuse de majoritatea parlamentară. Preşedintele a pierdut, de asemenea, dreptul de a-i destitui pe şeful Guvernului şi pe miniştri. 

Mediafax

×
Subiecte în articol: externe