x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Maimuţe, victime ale războiului

Maimuţe, victime ale războiului

de Sînziana Stancu    |    24 Aug 2008   •   00:00
Maimuţe, victime ale războiului

Au salvat vieţile a mii de soldaţi aflaţi pe front, au fost sacrificate în numele ştiinţei, au contribuit la cercetarea spaţială, iar acum, maimuţele, cărora fosta URSS le-a ridicat statuie, sînt abandonate în mizerie, din cauza unui război absurd.



Au salvat vieţile a mii de soldaţi aflaţi pe front, au fost sacrificate în numele ştiinţei, au contribuit la cercetarea spaţială, iar acum, maimuţele, cărora fosta URSS le-a ridicat statuie, sînt abandonate în mizerie, din cauza unui război absurd.


Maimuţele celebrului Institut de Patologie şi Terapie Experimentală din Suhumi – cu care se făleau sovieticii – au devenit victime "colaterale" ale conflictului între Georgia şi Abhazia, care a pornit război de secesiune, în anii ’90, din dorinţa de a se alătura Rusiei. Lupte aprige s-au dus atunci între georgieni şi separatişti, în jurul oraşului Sukumi, capitala de acum a Abhaziei, care şi-a proclamat unilateral independenţa faţă de Georgia, iar părţile aflate în conflict au devastat zona şi au dat buzna în vestitul institut, furînd bietele animale de care şi-au bătut joc.


EPOCA DE AUR. În vremurile sale de glorie, institutul avangardist din Suhumi avea aproximativ 2.500 de maimuţe de diferite specii. După prăbuşirea fostei URSS şi după conflictul abhaz, clanul maimuţelor s-a împuţinat dramatic, iar condiţiile lor de trai au devenit mizerabile. Acum sînt izolate în cuşti răspîndite printre pereţii ruinaţi ai institutului şi în curtea acestuia. Sînt traumatizate psihic, izolate, urlă furioase sau se uită în gol, triste, la albastrul mării, scrie Los Angeles Times. Puţinii cercetători care au rămas în institutul ruinat de bombe fac tot posibilul să le asigure bietelor animale un minimum necesar de trai. "Au venit aici cu tancuri şi înarmaţi. Au luat toate animalele tinere", povesteşte Nina Rudi, cercetător de 20 de ani la institut. "Jefuitorii erau nişte puşti care agitau cîte un Kalaşnikov. Unii aduceau înapoi, după un timp, maimuţele care se îmbolnăviseră şi erau pe moarte", spune ea.


DIN MILĂ. Autorităţile micii republici sărace şi nerecunoscute, oficial, de nici o ţară abia pot să-şi îngrijească mîna de locuitori pe care îi au. De bani pentru cercetare nici nu încape vorbă. "Am creat un stat. Un stat nu poate exista fără ştiinţă şi fără institute. Guvernul ne plăteşte mizerabil, iar singurul nostru scop e să asigurăm supravieţuirea castei noastre", s-a plîns Nina.  
Cele aproximativ 300 de maimuţe, cîte mai are la ora actuală institutul, au ajuns să trăiască din mila vizitatorilor, şi ei puţini la număr. Anul trecut, institutul căruia i se poate spune "muzeu" a fost vizitat doar de 25.000 de persoane.


BABUINI ŞI CIMPANZEI. Colonia de maimuţe a fost creată în 1927, cînd au fost aduşi, dintr-o insulă din Pacific, doi babuini şi doi cimpanzei, centrul de cercetare de la Sukumi devenind atunci singurul din lume de acest fel.  Maimuţele s-au înmulţit rapid, datorită climatului prielnic lor, ajungînd la o populaţie de aproximmativ 2.500 de exemplare. Ele au fost folosite în experimente privind cancerul cu metastaze, poliomielita, leucemia, bolile nervoase şi infecţioase, precum şi la studiul efectelor îmbătrînirii. Studiile făcute pe maimuţe au contribuit apoi la fabricarea diferitelor antibiotice şi vaccinuri, inclusiv cel împotriva poliomielitei, care au salvat mii de vieţi, mai ales pe cele ale soldaţilor de pe front. În anii ’80, maimuţele de la Sukumi luau parte la programul spaţial sovietic, ca "exploratori ai spaţiului", după cum arată o veche fotografie, care îl înfăţişează pe "eroul" lor – un macac, pe nume Ieroşa. Cercetătorii institutului aşteaptă acum, neputincioşi, un semn de milă de la Moscova, mai precis ceva "mărunţiş" din "petrodolarii" care fac Rusia, pe zi ce trece, tot mai bogată.

×
Subiecte în articol: externe