x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie nu schimbă planul de relaxare a restricțiilor după ultimele recomandări privind vaccinul AstraZeneca

Marea Britanie nu schimbă planul de relaxare a restricțiilor după ultimele recomandări privind vaccinul AstraZeneca

07 Apr 2021   •   19:26
Marea Britanie nu schimbă planul de relaxare a restricțiilor după ultimele recomandări privind vaccinul AstraZeneca

Autoritățile britanice nu modifică planul de relaxare a restricţiilor după recomandările făcute de autoritățile din domeniul sanitar cu privire la vaccinul anti COVID-19 produs de AstraZeneca, după cum a precizat premierul Boris Johnson, citat de Reuters.  Acestea au transmis ca persoanele sub 30 de ani să nu fie imunizate cu tratamentul respectiv.

''Cred că nimic din ceea ce am văzut nu mă poate face să presupun că va trebui să modificăm foaia de parcurs sau să ne abatem în vreun fel de la foaia de parcurs'', a declarat Johnson.

Comitetul științific care supraveghează campania de vaccinare din Regatul Unit  a recomandat ca persoanele sub 30 de ani să nu se imunizeze cu acest vaccin, după raportarea unor cazuri de cheaguri de sânge.

Au fost constatate 79 de astfel de tromboze, dintre care 19 persoane au murit. 

Circa 20 de milioane de britanici au fost imunizați cu AstraZeneca. 

×