x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea coaliție va guverna iar Germania. Social-democratul Martin Schulz, ministru de externe

Marea coaliție va guverna iar Germania. Social-democratul Martin Schulz, ministru de externe

de Dan Constantin    |    08 Feb 2018   •   14:29
Marea coaliție va guverna iar Germania. Social-democratul Martin Schulz, ministru de externe

Angela Merkel a ajuns la un acord cu social democrații pentru formarea guvernului. După  mai bine de patru luni de la alegerile parlamentare, timp în care Merkel nu a reușit să coaguleze o altă majoritate, se revine la formula marii coaliții CDU-SPD care a funcționat până în octombrie 2017.

În viitorul guvern al cancelarului Merkel, social democrații vor deține două posturi foarte importante-Ministerul de Finanțe și Ministerul de Externe. Liderul social democraților germani, Martin Schulz, a anunțat că va ceda conducerea partidului pentru a fi titular la Externe. Aripa bavareză a CDU va primi portofoliul Ministerului de Interne.

Cei peste 400 de mii de membri ai SPD se vor pronunța prin vot pentru participarea la guvernare în formula negociată de Schulz cu Merkel. Schulz a fost președinte al Parlamentului European.

×
Subiecte în articol: angela merkel