x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Măscăriciul care se joacă de-a războiul

Măscăriciul care se joacă de-a războiul

30 Mar 2022   •   08:00
Măscăriciul care se joacă de-a războiul

Trupele sunt așezate în linie. Pe șiruri, unii sunt în uniforme negre, alții în camuflaj. Armele sunt în poziția de onor, ecusoanele aruncă văpăi roșii, metalul armelor mai sticlește când și când într-o bătaie de soare.

Cei în camuflaj au și armament greu, nou-nouț, pus la picior. „Negrii” au cagulele trase peste fețe. În spatele trupelor sunt tot felul de blindate, în culorile pădurii, cu steme mari roșu, alb și verde.

Imaginile sunt dintr-o filmare care arată trupele speciale cecene pregătite să plece pe frontul din Ucraina. Filmarea este însoțită de un cântec războinic, iar cadrele sunt luate din toate unghiurile. De sus, o dronă trage înregistrarea în așa fel încât să arate un număr mare de luptători, de jos cadrele sunt bine țintite, cât să dea impresia că soldații abia așteaptă să primească ordinul de luptă.

În fața lor, un general așteaptă în poziție de drepți: poartă căciula verde peste capul pleșuv, are barbă lungă tip mujahedin. E în ținută de campanie, arma e la vedere. Fundalul sonor se schimbă odată cu apariția unei limuzine. Trupele rămân toate încremenite în poziția de onor, muzica se oprește.  Ofițerul cel mare se repede, cu mare respect, să deschidă ușa mașinii. De la volan coboară  un tip rotofei, cu barbă roșcată, îmbrăcat în trening verde-albastru. Rânjește, îl bate pe spate pe bătrânul general și salută frontul: „Salam Aleekum!”. Răspunsul vine ca un vuiet. 

Ramzan Kadyrov, președintele Ceceniei, este topit după acest gen de activități. În trening, în geacă sport sau în costum de camuflaj, de la începutul invaziei liderul cecen a participat la mai bine de cinci ceremonii în care soldații lui i-au dat onorul înainte să plece la război.

Ramzan Kadyrov s-a născut în 1976 și este fiul lui Ahmat Kadyrov, cel care în ultimul război ruso-cecen a trecut de partea lui Putin. După dispariția lui Ahmat, Ramzan s-a remarcat ca președinte: a fost acuzat de mai multe organizații internaționale pentru răpiri, crime împotriva umanității, torturi, abuzuri. Cecenia - micuța regiune din Caucaz, cu statut de republică – este condusă din 2011 în stil de dictatură de către Kadyrov.

Propagandă în stil ISIS

Când au început luptele în Ucraina, Kadyrov a declanșat, și el, războiul. Linia principală a ofensivei: rețelele de socializare. Pe un canal avea, la început de război, câteva mii de urmăritori. Acum a adunat peste 1,5 milioane de oameni care îi citesc postările. Zilnic, dictatorul cecen are câte ceva de arătat. Ba niște filmări cu luptători care își beau ceaiul liniștiți la Mariupol în timp ce bombele explodează lângă ei, ba imagini cu un soldat din trupele speciale care a pus mâna pe o bicicletă și râde entuziasmat când se dă la vale.

De fiecare dată, clipurile și postările încep sau se încheie cu urletul „Ahmat sila!”. Ahmat este taică-său - iar figura sa este pusă și pe steagul cecen în loc de stemă – „sila” înseamnă „putere”. Clipurile de luptă sunt „asezonate” de către dictator cu alte filmulețe care țin de religie: familia Kadyrov la masă cu mari imami locali, Kadyrov la rugăciune, Kadyrov și primirea unui Coran încrustat cu aur. Câteodată, dictatorul combină muzica religioasă și cadrele de război. De vreo două ori a postat imagini cu mercenarii săi însoțite de imnuri folosite și de ISIS. Pare-se că lui Kadyrov îi place un imn aparte: „Soldații lui Allah”. Odinioară, pe acordurile acestuia, teroriștii ISIS postau imagini cu decapitări sau atacuri sinucigașe.

Copii ceceni în Z rusesc

Înainte să plece ca să se filmeze împreună cu generalii care pisează Mariupolul, Kadyrov a mai dat o lovitură: a scos în fața Palatului Prezidențial o armată. De copii. Toți micuții, înarmați cu automate grele. În spatele lor, fetițe, în poziție de drepți sau fluturând steaguri. Câțiva dintre copii – unii erau mai mici decât automatele pe care le țineau – au fost scoși să recite poezii patriotice. Cu patos, așa cum trebuie să audă un dictator. Ca să fie mai bine înțeles, Kadyrov a mai publicat o înregistrare. Tot cu copii. Fiecare îmbrăcat în camuflaj, purtând fotografii cu chipul unor soldați ceceni plecați în Ucraina. Copiii au fost filmați și de deasupra: fuseseră puși de către regizori să formeze literele „Z” sau  „V”. Însemne ale trupelor rusești în care luptă și combatanți ceceni. 

Selfie cu Putin pe fundal

Lista de mesaje video ale lui Kadyrov se încheie cu o videoconferință condusă de Vladimir Putin. În imagini, toți sunt serioși, la costum. Doar liderul cecen e la „camuflaj”. Zâmbește, se uită la camera telefonului cu care se filmează și arată în timp ce Putin vorbește cu degetul mare în sus. Semn că-l susține pe „marele șef”.

Acum câteva zile, Ramzan Kadyrov și-a schimbat fotografia de profil de pe rețelele sociale. A înlocuit-o cu fotografia lui Vladimir Putin. Iar președintele Rusiei l-a decorat, luni, pe dictatorul din Caucaz.

Filtrul militar al copiilor

Undeva, în estul Ucrainei, la prânz. Strada care străbate satul se îngustează într-un câmp lung. Trecerea pe acolo e supravegheată. Sunt doi - unul e îmbrăcat în camuflaj, altul în geacă ponosită.  Amândoi au trase cagule peste cap și țin niște arme în brațe. Și-au pus în minte să scotocească prin mașinile pe care le opresc după niscaiva dușmani ruși. Nu aparțin niciunei unități militare ucrainene, nici măcar vreunui grup de partizani. Sunt doar doi copii. După înălțime și susurul vocii nu au mai mult de 12-13 ani.

Testul Palyanitsa

Mașina oprește la semnul unuia dintre copii. Pasagerul din față pornește telefonul și filmează. Puștiul în camuflaj vine la geam. I se vede patul puștii – una artizanală. „Zi «Palyanitsa»!”, comandă micul luptător. Palyanitsa este un tip de pâine ucraineană. Cuvântul nu poate fi rostit corect de către un rus. Acesta este examenul pentru a deconspira dușmanul.

Cel care filmează coboară din mașină. În același timp, răspunsul „probei Palyanitsa” vine corect. Chiar și așa, puștiul cere documentele. Cel care filmează se înfurie. Îi cheamă pe cei doi copii – micuții vin ca și cum ar primi o înghețată. „Sunt adevărate astea?”, întreabă cel care filmează în timp ce în cadru apar pușcoacele copiilor. Ei răspund că sunt cu gloanțe, dar imaginile par să arate arme de lemn. 

Cu cuvinte dure, omul oprit la filtru îi repede pe puștani. Copii intră în defensivă - fug spre casele din sat, ca și cum ar fi făcut o boacănă. Se mai văd doar siluetele cărând pușcoacele

×
Subiecte în articol: Ramzan Kadyrov cecenia