Anuntul presedintelui Dmitri Medvedev pe pagina sa de Facebook, postat duminica, prin care anunta ca a cerut investigarea acuzatiilor de fraudare a alegerilor legislative, a facut mai mult rau decat bine. Poate si pentru faptul ca din modul cum fusese formulat se vedea ca presedintele mima mai degraba impartialitatea: 'Nu sunt de acord nici cu sloganurile si nici cu ceea ce spun protestatarii. Cu toate acestea, am ordonat verificarea tuturor proceselor-verbale de la sectiile de votare, cu privire la respectarea legislatiei electorale'.
Rezultatele prezentate de responsabili ai birourilor electorale ruse au aratat ca partidul Rusia Unita, al premierului Vladimir Putin, care se pregateste sa candideze la alegerile prezidentiale de la anul, a obtinut 238 de mandate, comunistii – 92, Rusia Dreapta – 64, iar liberal-democratii – 56.
Desi Rusia Unita a reusit sa-si pastreze majoritatea in Parlament, in realitate, rezultatele scrutinului au demonstrat ca partidul premierului a intrat mai degraba intr-o 'cadere libera?. Cum era si firesc, a inceput sa se vorbeasca neoficial despre fraudarea alegerilor, o mare parte a electoratului manifestand rezerve chiar si fata de rezultatele oficiale, la 'bursa neagra' a zvonurilor, spunandu-se ca cifrele pentru Rusia Unita ar fi fost mai mici.
In noaptea de sambata spre duminica, pe pagina cu pricina au curs mesajele si comentariile. Au fost peste 8.000 de comentarii. 'Rusine!? a fost comentariul cel mai frecvent postat, iar un altul era 'Esti patetic!'. Autorii acestor mesaje, postate duminica, s-au dovedit a fi deosebit de curajosi.
Protestatarii au manifestat sambata in mai multe orase din Rusia si au scandat 'Putin afara', potrivit agentiei RIA Novosti, citata de Mediafax. Aproximativ 25.000 de persoane au demonstrat sambata in piata centrala a Moscovei, potrivit surselor oficiale, dar surse independente au afirmat ca numarul manifestantilor ar fi fost aproape triplu. Manifestantii au cerut anularea scrutinului din 4 decembrie si organizarea de noi alegeri. La Sankt Petersburg, cel de-al doilea oras important din Rusia, au manifestat 7.000 de persoane, potrivit Politiei. De data aceasta, nu s-au mai facut arestari. Saptamana trecuta fusesera arestati sute de participanti la demonstratiile impotriva lui Putin, fiind retinute si unele dintre figurile marcante ale opozitiei. Fortele de ordine au motivat ca au intervenit asupra demonstrantilor deoarece mitingurile nu au fost autorizate, iar protestatarii au provocat tulburari.
Ieri a iesit la rampa si Putin. Purtatorul lui de cuvant, Dmitri Peskov, informa ca fraudele denuntate nu schimba cu nimic rezultatele scrutinului, pentru ca nu se refera decat la un numar redus de buletine. 'Chiar daca insumati toate aceste pretinse marturii, ele se refera abia la 0,5 la suta din numarul total al buletinelor. Prin urmare, daca admitem ca se poate face o contestatie in justitie, acest lucru nu poate in nici un caz sa puna la indoiala legitimitatea scrutinului sau rezultatele definitive', a declarat purtatorul de cuvant al premierului.