x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Membri ai Crucii Roşii, arestaţi pentru spionaj la Doneţk

Membri ai Crucii Roşii, arestaţi pentru spionaj la Doneţk

10 Mai 2014   •   10:25
Membri ai Crucii Roşii, arestaţi pentru spionaj la Doneţk
UPDATE 10:34 - Membrii Crucii Roşii reţinuţi vineri seară de separatiştii proruşi la Doneţk au fost eliberaţi la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, după ce au fost reţinuţi timp de şapte ore, unul dintre ei fiind bătut, a declarat un oficial al Crucii Roşii de la Doneţk, citat de Reuters.

"Au fost eliberaţi la ora 02.00. Unul dintre ei a fost bătut cu cruzime", a spus Irina Ţariuk, oficial al Crucii Roşii.

Membri ai Crucii Roşii suspectaţi de spionaj au fost reţinuţi vineri seară la Doneţk, bastion al militanţilor proruşi din estul Ucrainei, a declarat sâmbătă, pentru AFP, un purtător de cuvânt al autorităţilor separatiste.

"Au fost arestaţi ieri (vineri - n.r.). Sunt suspectaţi de spionaj, iar în prezent sunt verificate aceste acuzaţii", a declarat purtătorul de cuvânt Kiril Rudenko.

Potrivit unui site local de informaţii, şapte persoane au fost reţinute. Sediul Crucii Roşii, situat în centrul oraşului Doneţk, a fost atacat vineri seară de necunoscuţi care au capturat şapte persoane - trei voluntari veniţi de la Kiev, un francez şi trei locuitori ai oraşului.

×
Subiecte în articol: crucea rosie donetk arestari prorusi spionaj