Membrii Parlamentului European îi cer directorului Amazon, Jeff Bezos, să nu mai vândă produse cu temă sovietică pe portalul companiei. Aceștia insistă că secera și ciocanul jignesc victimele regimului, conform The Guardian.
27 de Membri ai PE, unii din țările estice, au cerut „întreruperea vânzării bunurilor ce conțin simboluri ce reprezintă Uniunea Sovietică, pe platforma Amazon Inc”. Scrisoarea se referă la tricouri, costume, steaguri și multe altele.
„Numărul total de victime ale regimului sovietic este estimat la 60 de milioane”, în timp ce sovieticii au deportat „peste 10 milioane de oameni” în tabere din Siberia unde au îndurat „condiții inumane, muncă forțată, înfometare și violență fizică”.
„Represaliile sângeroase, teroarea și lipsa de umanitate ale regimului sovietic a afectat aproape toate familiile din țările pe care le-a ocupat” spune scrisoarea, adăugând că „tragicele consecințe ale acestor acțiuni sunt simțite până în zilele noastre”.
Stilul inspirat de regimul comunist a devenit la modă în ultimii ani, iar designerii ruși își lasă amprenta.