Site-ul de Internet Wikileaks.org, specializat în difuzarea unor informaţii sensibile, a început de ieri publicarea a sute de mii de mesaje care ar fi fost trimise în Statele Unite prin intermediul unor pagere, în ziua atentatelor de la 11 septembrie 2001.
Urmează să fie publicate aproape jumătate de milion de astfel de mesaje, transmise cu ajutorul micilor aparate de telecomunicaţii devenite în prezent învechite şi care descriu o perioadă de 24 de ore, a afirmat Wikileaks. Primul mesaj publicat a fost trimis la ora 03.00, la 11 septembrie 2001, cu cinci ore înainte de primul atentat.
Wikileaks nu precizează cum a obţinut aceste mesaje, considerate ca aparţinând întreprinderilor de telecomunicaţii, dar mai multe bloguri specializate în noile tehnologii le-au calificat drept veridice.
"Aceste arhive constituie o descriere complet obiectivă (...). Sperăm că aceste dezvăluiri vor conduce la o înţelegere mai nuanţată a evenimentelor şi a consecinţelor lor dramatice", a afirmat Wikileaks.
Printre texte figurează şi mesaje ale poliţiei din New York, ale serviciilor de urgenţă, Pentagonului, persoanelor obişnuite sau chiar ale unor calculatoare care raportau erori de servere.
Dacă majoritatea mesajelor nu au legătură cu atentatele soldate cu aproape 3.000 de morţi (cum este de exemplu mesajul "Ai scos din priză fierul de călcat?"), unele scot însă în evidenţă intensitatea dramei.
La ora 08.50, la câteva minute după ce primul avion a lovit unul dintre turnurile World Trade Center, un mesaj anunţa: "Un avion s-a izbit de turnurile gemene. Este oribil...".
Un minut mai târziu, un alt mesaj informa: "World Trade Center este în flăcări!!!! Aceasta nu este o glumă".
La 08.53, un mesaj identificat ca venind din partea poliţiei din New York semnala: "Explozie posibilă la World Trade Center. Nivel 3 de mobilizare".
WikiLeaks se prezintă ca un site lansat de disidenţi chinezi şi permite utilizatorilor de Internet să denunţe regimurile autoritare, prin publicarea online a unor documente compromiţătoare, fără a putea fi identificaţi, datorită unui program de criptare.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro