Mexicul va permite cuplurilor homosexuale să se căsătorească la oricare dintre consulatele sale din străinătate, în pofida lipsei unei legislaţii naţionale care să permită căsătoria între persoane de acelaşi sex, a anunţat joi ministrul de externe mexican Marcelo Ebrard, relatează dpa.
"Ceea ce facem este să eliminăm pur şi simplu o interpretare (a legii), care este discriminatorie", a spus ministrul.
Căsătoria între persoanele de acelaşi sex este legală în numai 16 din cele 32 de state din Mexic. Parlamentul a respins o încercare de legalizare a acesteia la nivel naţional în urmă cu trei ani.
Cu toate acestea, Curtea Supremă a Mexicului a decis că legislaţia din statele care interzice căsătoria cuplurilor gay este neconstituţională.
"(Căsătoria) este o decizie a oamenilor, nu a statului", a mai spus ministrul Marcelo Ebrard.AGERPRES