x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Michelle Obama, reciclată

Michelle Obama, reciclată

de Sînziana Stancu    |    07 Mai 2009   •   00:00

"Prima Doamnă" a Americii a scos de la naftalină rochia pe care a îmbrăcat-o în prima zi de mandat a soţului ei, în luna ianuarie.



Michelle Obama nu s-a sinchisit de gura lumii şi a ţinut să dea un nou exemplu de modestie pe timp de criză, "reciclând" o rochie înflorată, pe care şi-o cumpărase special pentru prima zi de lucru la Casa Albă a soţului ei, scrie nydailynews.com. Probabil că Michelle a vrut să le dea o replică ziariştilor care, săptămâna trecută, remarcaseră imediat o "imperfecţiune" în pildele pe care obişnuieşte soţia preşedintelui american să le dea publicului, apărând la o acţiune în sprijinul săracilor în tenişi "Lanvin", de peste 350 de dolari perechea. Marţi însă, la New York, la o întâlnire cu reprezentanţi ai ONU s-a fălit din nou cu al său "deja vu" înflorat.  

INFLUENŢE
În schimb, seara a apărut cu o ţinută fără cusur, de coctail. Într-o rochie lungă, de un albastru ca al Marinei americane, Michelle a urcat pe podium şi s-a adresat publicului sosit la Time Warner Center pentru evenimentul-premiere organizat de revista Time, "Cei mai influenţi 100 de oameni din lume".  Michelle le-a rezervat o atenţie specială fetelor tinere din toată lumea, care o adoră şi văd în ea un exemplu bun de urmat. Emoţionată, Michelle a recunoscut că nu şi-a imaginat niciodată că ar putea fi "un model pentru aceste fete". "Ca lideri mondiali, să nu subestimăm niciodată puterea pe care o are fiecare dintre noi de a schimba lumea pentru alţii şi să nu ne temem să o facem", a încheiat ea.

LAUDE
Michelle a avut numai cuvinte de laudă din partea tuturor. După discurs, conştientă de rolul ei, s-a erijat cât se poate de firesc în conducătoarea sutei de "influenţi" din clasamentul realizat de "Time", unde figurează şi ea, şi soţul ei. "Michelle e incredibilă. E uluitoare. Jumătatea americană din mine ar vrea să o îmbrace", a spus creatoarea de modă Stella McCartney, fiica lui Paul McCartney, aflată şi ea în topul din "Time". "E foarte caldă. E foarte sănătoasă. Nu e nebună ca unii oameni din politică", a tras concluzia Joy Behar, de la "The View", unul dintre organizatorii evenimentului.

×
Subiecte în articol: externe michelle