Mick Jagger a fost la un pas de moarte, dar în prezent se simte bine, potrivit fratelui său
Mick Jagger, solistul trupei britanice The Rolling Stones, a fost la un pas de moarte, iar în prezent ''se simte bine'', a declarat fratele său pentru publicaţia britanică Sunday People a grupului Mirror.
Vedeta în vârstă de 75 de ani a suportat săptămâna trecută o intervenţie chirurgicală de urgenţă de înlocuire a unei valve cardiace.
Fratele său, Chris, în vârstă de 71 de ani, a declarat că Mick a reuşit să supravieţuiască datorită unui control medical de rutină.
Problema cardiacă ce nu fusese diagnosticată anterior - similară celei care a condus la decesul muzicianului Joe Strummer din formaţia The Clash, la vârsta de 50 de ani - a fost depistată în urma unei ecografii cardiace.
''Mick este OK. Am vorbit cu el... se simte bine. (Problema) a fost observată la o ecografie, aşa că i se poate întâmpla oricui'', a declarat Chris pentru Sunday People.
''I s-a întâmplat lui Joe (Strummer). S-a întors acasă după a fost cu câinii la plimbare, iar soţia lui l-a găsit prăbuşit pe canapea. Avea această problemă cu valva. Tatăl lui a murit din aceaşi cauză. Era ereditară. În cazul lui Mick, (problema) a fost observată la un control'', a mai spus el.
''De aceea, când ajungi la o anumită vârstă (medicii) vor să verifice. Când ajungi la 70 de ani trebuie să ai grijă. Am avut (şi eu) câteva probleme de sănătate. Cel puţin el nu a fost nevoit să aştepte la rând după NHS'', a adăugat Chris Jagger făcând referire la Serviciul Public de Sănătate (NHS) din Marea Britanie.
Solistul trupei The Rolling Stones a fost operat cu succes la inimă, a anunţat joi seară revista Billboard, potrivit căreia starul britanic, care a suportat o intervenţie chirurgicală la o valvă cardiacă într-o clinică din New York, se află în convalescenţă şi are o stare de sănătate bună.
Procedura minim invazivă i-a permis rockerului britanic să evite o operaţie majoră, iar medicii au reuşit să repare valva cardiacă folosind un cateter, fără să realizeze o operaţie pe cord deschis.
La 31 martie, trupa The Rolling Stones a anunţat că şi-a reprogramat concertele din turneul său nord-american, intitulat "No Filter Tour", întrucât Mick Jagger urma să suporte o intervenţie chirurgicală. Programat iniţial să înceapă în aprilie, turneul va debuta în cele din urmă în luna iulie, iar noi concerte în cadrul acestuia urmează să fie anunţate în săptămânile viitoare.
Chris Jagger, care a semnat un contract cu Universal pentru a scrie o carte despre The Rolling Stones, cu informaţii din spatele scenei, a declarat că susţinerea fanilor a fost ''emoţionantă''.
Fratele lui Mick Jagger este la rândul său muzician, iar grupul său, Chris Jagger Band, a editat recent albumul ''All The Best''.
AGERPRES

Ştiri din .ro
Coronavirus: Aproape 4.000 de cazuri și 106 decese, de luni până marți, în România
VIDEO: Sindicaliștii de la "Solidaritatea Sanitară" protestează la Parlament
Florin Cîțu, despre bugetul pentru 2021: Nu am emoții la vot. Este prima dată când un buget va trece curat prin Parlamentul României
Alertă la Palatul de Justiție Iași: Unui bărbat i s-a făcut rău
Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare plus un spor de 2 ani. Decizia nu este definitivă!
Marcel Ciolacu: „Vor să pună mâna pe cele 10 miliarde de euro- munca tuturor românilor, pentru a-și acoperi incompetența!”
Republica Moldova a început campania de vaccinare anti-COVID. Maia Sandu: Este o zi importantă pentru noi toți
Alertă! Spitalele din Capitală nu mai au locuri la ATI pentru bolnavii de Covid-19
Firea: Bogații au convins săracii că nu mai sunt bani și pentru ei!
Twitter anunță că va bloca permanent utilizatorii care dezinformează cu privire la vaccinurile anti-COVID
Victor Negrescu acuză Guvernul că instaurează „dictatura bugetară”
VIDEO. Plenul reunit al Parlamentului reia dezbaterile bugetului de stat pe 2021
