x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mike Pence cere ca Juan Guaido să fie recunoscut drept liderul Venezuelei

Mike Pence cere ca Juan Guaido să fie recunoscut drept liderul Venezuelei

11 Apr 2019   •   10:09
Mike Pence cere ca Juan Guaido să fie recunoscut drept liderul Venezuelei

Vicepreşedintele american Mike Pence a cerut miercuri ONU să-l recunoască pe opozantul Juan Guaido drept liderul Venezuelei şi a solicitat plecarea lui Nicolas Maduro de la putere, atrăgându-şi imediat critici virulente din partea Rusiei, care a denunţat 'ingerinţele' SUA pentru o 'schimbare de regim' în Venezuela, potrivit AFP şi Le Figaro.

Evocând în faţa Consiliului de Securitate, reunit la cererea Washingtonului, 'un stat în derută', Mike Pence a precizat că Statele Unite sunt pe cale să redacteze un proiect de rezoluţie pentru această recunoaştere de către Naţiunile Unite. El ar putea fi prezentat în Adunarea Generală a ONU, unde Rusia şi China, aliaţii preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, nu au drept de veto.

Adresându-se reprezentantului Venezuelei, care butona la telefonul său mobil, vicepreşedintele american i-a spus că ar face mai bine dacă s-ar întoarce la el în ţară pentru a-i spune lui Nicolas Maduro că 'timpul său s-a scurs'. Maduro 'trebuie să plece', a insistat Mike Pence. Reamintind sancţiunile individuale deja luate de Washington împotriva oficialilor venezueleni, Pence a anunţat, de asemenea, că preşedintele american Donald Trump va 'adopta în curând sancţiuni împotriva Cubei pentru a pedepsi prezenţa sa negativă în Venezuela'. Washingtonul va suplimenta cu 60 de milioane de dolari asistenţa sa umanitară pentru venezueleni, a mai spus el.

'Este un nou episod din spectacolul privind răsturnarea regimului' lui Nicolas Maduro, a reacţionat ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, în timp ce Mike Pence părăsise deja sala Consiliului. Nu Venezuela 'ameninţă securitatea internaţională, ci actorii externi sunt cei care o ameninţă', a spus el. 'Dacă doriţi să readuceţi măreţia SUA, ceea ce dorim cu toţii, opriţi interferenţele!', a declarat diplomatul rus.

China şi-a exprimat de asemenea opoziţia faţă de 'orice ingerinţă' în Venezuela, la fel ca faţă de 'orice intervenţie militară' în această ţară.

De la începutul anului, Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să convină asupra unei linii comune cu privire la Venezuela. Aproape în fiecare lună, Statele Unite îşi trimit la Naţiunile Unite oficiali să încerce să obţină mai mult sprijin pentru Juan Guaido.

În ianuarie, secretarul de stat Mike Pence s-a deplasat la sediul ONU din New York, apoi în februarie a fost trimis emisarul special american Elliott Abrams. În această miercuri, 'a fost (din nou) Mike Pence, data viitoarea va veni probabil Donald Trump!', a remarcat ironic un diplomat, sub rezerva anonimatului.

Reuniunea de miercuri a Consiliului de Securitate a fost consacrată ajutorului umanitar în Venezuela, în timp ce - potrivit Naţiunilor Unite - şapte milioane de persoane, adică aproape un sfert din populaţia venezueleană - duc lipsă de hrană şi de asistenţă medicală.

'Criza umanitară' a determinat 3,4 milioane de venezueleni să părăsească ţara, refugiindu-se în 15 ţări din regiune, conform Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR). Aceşti migranţi sau refugiaţi au fugit din cauza problemelor de subalimentaţie, în căutare de medicamente pentru boli cronice sau din cauza violenţei şi a insecurităţii, potrivit UNHCR.

AGERPRES

×