x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mike Pence declară că SUA vor susține ferm NATO. Europenii au însă mari dubii

Mike Pence declară că SUA vor susține ferm NATO. Europenii au însă mari dubii

20 Feb 2017   •   18:45
Mike Pence declară că SUA vor susține ferm NATO. Europenii au însă mari dubii
Sursa foto: Matthias Schrader/AP

„Statele Unite sunt și vor fi întotdeauna cel mai mare aliat al Europei”, a declarat vicepreședintele american, Mike Pence, la Conferința de Securitate din  München, unde s-a aflat în weekend, în prima sa misiune diplomatică pe bătrânul continent. Asigurările oferite de Pence au fost primite însă cu un entuziasm temperat de către europeni și cu dezamăgire, la Moscova.

„Să fiți siguri că președintele Trump și poporul nostru sunt loiali cu adevărat uniunii noastre transatlantice”, a spus Pence, în încercarea de a risipi efectele șocului produs de poziția ambiguă exprimată de noul șef al Casei Albe față de NATO, în timpul cursei sale electorale, când a catalogat Alianța drept o organizație „depășită”. „Președintele mi-a cerut să fiu astăzi aici (…), pentru a transmite mesajul că Statele Unite susțin în mod ferm NATO și vom fi de neclintit în angajamentul nostru față de Alianța Nord-Atlantică”, a declarat Pence, citat de AFP.

Discursul vicepreședintelui a venit la capătul unei săptămâni de eforturi diplomatice americane intense, menite să-i liniștească pe europenii bulversați de afirmațiile anterioare ale lui Trump. Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, venise cu același mesaj la NATO, în Bruxelles, iar secretarul de Stat, Rex Tillerson, și-a exprimat, la rândul său, susținerea față de alianța transatlantică, la Bonn, într-o reuniune a G-20. În discursul său, Pence a atras însă atenția asupra solicitărilor americane în privința unui angajament financiar mai substanțial din partea partenerilor SUA din NATO, fără să amenințe totuși cu reducerea dimensiunii forțelor militare americane în Europa.

„Apărarea europeană necesită angajamentul nostru la fel ca și al vostru (...) și promisiunea de a împărți povara nu a fost îndeplinită de mult timp”, a precizat Pence, adăugând: „Președintele Trump așteaptă din partea aliaților săi să-și țină cuvântul. A sosit timpul de a face mai mult” în materie de cheltuieli militare.

Niciun cuvânt despre UE

Atât ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, cât și șeful diplomației de la Paris, Jean-Marc Ayrault, au declarat că nu au niciun dubiu asupra bunelor intenții manifestate de Pence și Mattis în vederea onorării angajamentelor față de NATO, însă au dat de înțeles că nu bagă mâna în foc și pentru Trump. La rândul lor, citați de AFP, lideri politici americani prezenți la München au confirmat că există o prăpastie între emisarii lui Trump și președintele SUA.

În altă ordine de idei, ministrul francez de Externe și-a exprimat regretul că Pence nu a rostit niciun cuvânt despre Uniunea Europeană, în condițiile în care Donald Trump lăudase în trecut Brexit și dădea de înțeles că vrea destrămarea blocului comunitar.

Și rușii au primit cu scepticism afirmațiile lui Pence, care a recomandat fermitate față de Moscova. Pence a spus că Rusia trebuie să respecte acordurile de pace de la Minsk și să detensioneze situația din estul Ucrainei. „SUA consideră Rusia responsabilă pentru situația” din Ucraina, a precizat el. Președintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe a Consiliului Federației ruse, Konstantin Kosacev, s-a arătat „dezamăgit” de afirmațiile liderului american.

×